URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când am văzut floarea taximetriei orădene comasată pe Centură m-am gândit că au făcut-o ca să se desolidarizeze de colegii lor giboni din Brăila, care au călcat în picioare un client pe principiul „mulți, dar proști”. Dar nu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Deşi marginalizat pe lista PSD pentru Parlamentul European 2019-2024, orădeanul Emilian Pavel rămâne un soldăţel cuminte al Partidului, calitate în care a comis două noi trăsnăi. Una comică - pretenţia ca Guvernul Dăncilă (he-he!) să ţină încă 6 luni „preşedenţia” Consiliului UE, pe care Finlanda cică nu va fi în stare s-o preia, alta toxică - o laudă pe Facebook cum că „ne asigurăm că drepturile angajaților români din străinătate, și ale copiilor lor mai ales, nu sunt afectate de diverse politici populiste”.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am o mică plăcere perversă, nemărturisită până acum: îmi place să urmăresc mitingurile electorale. Acele întâlniri dintre "ne prefacem că ne pasă" şi "ne prefacem că vă credem că vă pasă" sunt o combinaţie irezistibilă ce te face să întorci capul, în timp ce, paradoxal, te atrage să priveşti mai departe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 19 martie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 76/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare unei hotărâri definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gastrita este o inflamaţie a mucoasei gastrice (învelişul interior al stomacului). Nu se poate vorbi despre gastrită ca despre o boală singulară, ci despre un grup de boli care au în comun modificări la nivelul mucoasei gastrice şi care se deosebesc clinic între ele.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
16 Noiembrie 2012, 13:30

CJ Bihor pregăteşte o electrocentrală eco ce va deservi aproape două treimi din instituţiile judeţului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru că în urma alegerilor locale din 10 iunie bihorenii din judeţ, dar şi din comunele Diosig şi Sălard, şi-au schimbat o parte din reprezentanţii în administraţia publică locală, consilierii judeţeni au votat, vineri, înlocuirea vechilor primari şi consilieri din Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Administraţie şi Comitetul Director al Asociaţiei de Dezvoltare Intracomunitară ECOLAND.

Deşi puţin cunoscut, acest nume acoperă un proiect de mare importanţă pentru CJ şi pentru cele două comune, demarat în 2008, ce prevede realizarea unei centrale electrice pe biomasă din fonduri europene de 4 milioane de euro, pentru creşterea competitivităţii economice.

Potrivit explicaţiilor directorului tehnic al CJ, Filip Cheşeli, şi consilierului Szabo Odon, acest proiect are ca scop realizarea unei centrale care va produce 4.700 de megawaţi/oră pe an, cantitate de energie electrică suficientă pentru a asigura necesarul Consiliilor Locale din Diosig şi Săcueni, plus a Consiliului Judeţean Bihor şi a instituţiilor administrative (primării, şcoli, grădiniţe, dispensare medicale) şi a iluminatului public în 60% dintre localităţile bihorene.

Producţia electricităţii ar urma să se facă din masă vegetală, în principal din porumb şi dejecţii porcine şi avicole de la câteva ferme din nordul judeţului.

Din programul Consiliului Judeţean Bihor pentru producţia de energie ecologică şi ieftină mai face parte un proiect ce prevede construirea unui parc fotovoltaic în comuna Avram Iancu, a cărei producţie va asigura necesarul pentru instituţiile publice ale administraţiei locale în sudul judeţului.

Contribuţia financiară a CJ Bihor şi a Consiliilor Locale la aceste proiecte este de numai 2%.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • S-au turnat cei 92 de piloţi care vor susţine viaductul drumului rapid de la ieșirea din Oradea spre Biharia (FOTO / VIDEO)
  • Biciclete în aer, în fața Primăriei Oradea: Sute de bicliști au participat la „Critical Mass” (FOTO / VIDEO)
  • Accident grav pe DN 76, în Beiuș. O persoană a decedat, iar alta a fost preluată de elicopterul SMURD. Trafic blocat pe ambele sensuri de mers! (FOTO)
  • Bihorenii participă la atelierul de încondeiat ouă al Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Elevii de la Liceul Nicolae Bolcaş Beiuş, experienţă IT la malul Oceanului Atlantic (FOTO)
  • Accident în Oradea: Un taxi a ajuns cu roţile-n sus pe Republicii. Şoferul şi pasagera au fost transportaţi la spital (FOTO / VIDEO)
  • Cei mai buni elevi din ţară la biologie, reuniţi la Oradea (FOTO)
  • Sărbătoarea artelor: European Music Open aduce la Oradea o pleiadă de personalităţi (FOTO)
  • Haita Raksi: Un cuplu din Salonta îngrijeşte peste 180 de câini abandonaţi, într-un adăpost privat amenajat la marginea oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Final spectaculos pentru centenarul Oradiei: Andra a cântat „tradițional”, soldaţii s-au retras cu torţe, iar artificiile au fost tricolore (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2268 RON
  • 1 EUR = 4.7581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON