URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 22 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
25 Iulie 2017, 15:55

CJ Bihor, "ca Uniunea Sovietică": Primarul Bolojan merge înainte cu Muzeul masoneriei şi cel al evreilor din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Ilie Bolojan a anunţat, marţi, că a semnat contractul de finanţare europeană în valoare de circa 1,2 milioane euro pentru amenajarea Muzeului Francmasoneriei în Oradea, în timp ce lucrările rămase pentru deschiderea Muzeului Evreilor în sinagoga de pe strada Primăriei vor fi finanţate cu 440.000 lei de la bugetul local.

În ceea ce priveşte propunerile preşedintelui CJ, Pásztor Sandor, de colaborare la muzeul evreiesc, edilul Oradiei a spus că acesta ar trebui să se ocupe de propriile proiecte şi apoi să se extindă, "ca Uniunea Sovietică", spre ale altora.

Muzeul masonilor

În conferinţa obişnuită înaintea şedinţei Consiliul Local, primarul Ilie Bolojan a anunţat că în prima parte a zilei a semnat, la Cluj, contractul pentru restaurarea fostei clădiri a Vămii Oradea şi transformarea ei în Muzeul Francmasoneriei, pe bani europeni (Axa prioritară 5, dedicată patrimoniului cultural).

Valoarea totală a proiectului este de 5,56 milioane lei, din care valoarea eligibilă este de 3,99 milioane lei. "Diferenţa va fi contribuţia oraşului. Cel mai probabil la finalul lunii august vom scoate la licitaţie execuţia acestei lucrări, care trebuie făcută în 30 de luni", a spus primarul.

Muzeul va fi unic în Europa de Est. Clădirea care îl va găzdui – str. Armatei Române nr. 4 – a fost construită la începutul secolului XX ca sediu al masoneriei regionale. "Sălile se vor reconstitui aşa cum au fost. Fiind un sediu al masoneriei, exista o anumită organizare, care - la cât sunt ei (masonii – n.r.) de conservatori – e valabilă şi astăzi. Vor fi reconstituite sălile şi vor fi prezentate unele imagini care s-au păstrat. După ştiinţa mea, nu avem elemente originale de mobilier", a spus edilul.

Investiţii în Sinagogă

De asemenea, Bolojan a vorbit despre finalizarea lucrărilor la sinagoga din strada Primăriei, care va deveni Muzeul Evreilor din Oradea. În şedinţa de marţi a Consiliului Local au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru investiţie, în valoare de 439.000 lei, plus TVA.

"Se vor continua lucrările la faţadă, tencuieli şi finisaje, iar anul viitor, în a doua etapă, se vor face amenajările muzeale specifice. Obiectele expuse acolo le are Comunitatea Evreilor. Dacă între timp vor mai fi identificate şi altele relevante pentru istoria evreilor din Oradea, vor fi adăugate în expoziţii", a spus primarul.

Potrivit acestuia, Cetatea Oradea, Sinagoga Zion, Muzeul Evreilor, Muzeul Art Nouveau (Casa Darvas La Roche), Muzeul Masoneriei şi inclusiv Turnul Primăriei şi Sala Mare vor fi puncte de lucru ale Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea. "Colegii lucrează acum la obţinerea statutului de muzeu pentru acesta", a spus Bolojan, secţiile muzeale urmând să fie incluse într-un "pachet" cu reduceri pentru turiştii care le vor vizita pe toate.

"Fracturi logice"

În conferinţă, primarul a fost întrebat şi despre propunerile - refuzate - ale preşedintelui CJ Bihor, Pásztor Sandor, care i-a trimis, în scris, trei variante de colaborare pentru realizarea Muzeului Evreilor, cu condiţia ca acesta să devină, în schimb, o secţie a Muzeului Ţării Crişurilor.

Deşi iniţial n-a vrut să abordeze tema, la insistenţele jurnaliştilor, Ilie Bolojan a spus că şefii Consiliului Judeţean ar trebui să se îngrijească de priorităţile lor.

"Înainte de a te ocupa de alte propuneri care nu ţin de tine, practic de a-ţi căuta de lucru, trebuie să-ţi faci lucrul tău. Sunt nişte fracturi logice în comportamentul altor colegi care ocupă funcţii publice, pe care nu aş vrea să le comentez. Dar vă dau un exemplu. Este ilogic să vrei să cumperi clădiri de patrimoniu - cum ar fi Băile Rimanoczy -, dar nu îţi reabilitezi propriile clădiri. Şi dacă de una (fosta Policlinică Mare – n.r.) fugi, spunând că nu ai ce face cu ea, măcar faţada Filarmonicii să fie făcută. Şi mai sunt 2-3 clădiri", a comentat edilul.

Să o reabiliteze!

În fine, Bolojan a adăugat că şefii CJ nu pot da, în acest context, sfaturi. "Prima dată îţi deschizi muzeele tale, îţi reabilitezi clădirile tale şi apoi, după modelul Uniunii Sovietice, te extinzi să le dai sfaturi şi altora. Altfel, comentăm declaraţii. Nu v-aţi săturat de declaraţii?", a spus acesta.

Întrebat, în încheiere, dacă Primăria ar uza de dreptul de preemţiune în cazul în care Consiliul Judeţean Bihor va scoate la vânzare clădirea fostei Policlinici Mari, Bolojan a răspuns scurt: "Consiliul Judeţean trebuie să reabiliteze clădirea!".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
ilie si cardul de sănătate
Saracul Bolojan. Nevasta asta noua l-a făcut să o ia rău de tot pe cimpii. Parca doamna e asistenta medicală. De ce nu il pofteste pe nea Ilie sa isi utilizeze eficient si in folos propriu cardul de sănatate? Un consult gratuit ar fi mai mult decit util. Si- cine știe?- poate ca vom avea surprize, surprize!
Postat 25 Iulie 2017, 18:05 de andreimagheru
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Apel către mafioţi: Căraţi-vă!'. Orădenii au ieşit din nou să protesteze, în faţa Prefecturii (FOTO / VIDEO)
  • Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO)
  • Statul paralel: Judecătorul orădean Ovidiu Galea, fost ofiţer de Securitate, suspendat din magistratură şi inculpat, a fost promovat la... Guvern (FOTO)
  • Dublu sau nimic! Bloc de 19 etaje în Oradea, construit printr-un proiect ambițios al magnatului Viorel Micula. Vezi cum va arăta! (FOTO)
  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)
  • Morţii cu morţii: Drumul între DN 79 şi cimitirul din Nojorid, presărat cu buruieni înalte de 2 metri! (FOTO)
  • Accident grav pe DN 1: Un bărbat a murit şi o femeie este în stare gravă, după ce o maşină s-a ciocnit cu un autocar (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON