URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 17 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Indiferent dacă ideea tovarăşului Gherman va deveni sau nu lege, două concluzii: acesta e nesigur că le-a dat propriilor copii educaţia potrivită pentru a-l ajuta la bătrâneţe din proprie voinţă, altfel decât sub ameninţarea puşcăriei, iar a doua că nu scoţi cu una-cu două comunismul din pesedistul bătrân.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
28 Aprilie 2010, 17:18

Bolojan: "Podul din Ioşia va fi mai ieftin decât un tramvai Siemens"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea orădeană nu renunţă la proiectul privind construcţia unui pod rutier pe amplasamentul actualului podeţ de pontoane din Ioşia Nord. Primarul Ilie Bolojan a prezentat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, varianta finală a proiectului, care presupune construcţia unui pod mixt din tablier metalic pe placă de beton armat.

"Această variantă are avantajul de montare rapidă. Practic, în paralel cu construcţia pilonilor, pe malul râului se poate face deja asamblarea componentelor metalice ", a spus primarul Ilie Bolojan.

Şeful executivului spune că utilitatea viitorului pod, care va lega cartierele Ioşia şi Rogerius, nu poate fi pusă în discuţie. Acesta va decongestiona traficul rutier de pe podurile Densuşianu şi Decebal şi va determina şi scăderea poluării prin diminuarea timpului de aşteptare la semafoare. "Oportunitatea acestei investiţii este evidentă, pentru că se va scurta foarte mult circulaţia pe ruta Calea Aradului - Ioşia - Rogerius", a explicat Bolojan.

Un pod "rapid"...

Conform estimărilor municipalităţii, construcţia podului, inclusiv cu subtraversările de pe ambele maluri, după modelul celor de la Podul Decebal, precum şi amenajarea căilor de rulare pe străzile Oneştilor şi Carpaţi, plus a sensurilor giratorii de la ambele capete, va costa circa 1,9 milioane euro. "Podul din Ioşia, cu giraţii şi rampe cu tot, va fi mai ieftin decât un tramvai Siemens care a costat de 2,7 milioane euro plus TVA", a spus Bolojan.

Primarul se aşteaptă însă ca acest preţ să scadă în urma licitaţiei şi estimează că lucrările ar putea începe undeva la mijlocul verii.

...şi nepoluant

Municipalitatea va depune joi la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor cererea pentru obţinerea avizului de mediu. "Nu vor fi probleme din punct de vedere al avizării. Pentru reducerea poluării sonore în apartamentele orădenilor care locuiesc în zonă vom susţine reabilitarea termică a blocurilor şi montarea de geamuri termopan. De asemenea, pe malul dinspre strada Carpaţi vom planta perdele de arbori", a spus Ilie Bolojan.

Viitorul pod rutier din cartierul Ioşia va fi amplasat cu 60 de metri în amonte faţă de actualul podeţ de pontoane şi va fi construit în diagonală, nu perpendicular pe albie, pentru a nu afecta terenurile de sport din vecinătate.

Podul va avea câte o bandă pentru circulaţia autovehiculelor uşoare şi o bandă pentru biciclişti şi va fi lung de 108 metri. Cele două trotuare pentru pietoni vor avea fiecare câte 1,5 metri lăţime, iar pistele pentru biciclişti câte 1,2 metri. De o parte şi de alta a părţii carosabile va exista câte o zonă de siguranţă de 0,5 metri lăţime.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
parere
D.Bolojan in conditiile in care pe podul iosia sunt ambuteieje mari s-a investit degeaba in soseaua de centura ,cred ca podul de pe sovata poate fi si pe gratis ,nu ne incalzeste cu nimic.incercati sa obtineti fonduri de la guvern pentru podul iosia.suntem poarta de intrare din vest -pina se rezolva autostrada.stiu ca centura apartine de compania de autostrazi, cautati o solutie de compromis,pentru binele oradenilor.cred ca daca rezolvati podul iosia puteti construi 10 poduri suspendate sau subterane oriunde in oras.
Postat 28 Aprilie 2010, 23:31 de Laci
in sfirsit
in sfirsit se face ceva pt. oradeni,mai ales pt. fluidizarea traficului in orele de virf.in urma lui filip ce-a ramas?
Postat 28 Aprilie 2010, 19:40 de luky
??
d-le primar,ne garantati noua oradeniilor ca acela va fi pretul final la terminarea lucrariilor si nu va fi nici un leu sau alta moneda in plus?pt. ca deja e bine stiut,unul e pretul de strigare la inceput si cu alt pret e finalizarea lui,ma refer aici in multe cazuri cu licitatii publice deja obisnuite pt. noi muritorii de rand,sau nici nu are rost sa intreb?ca tot aia e...
Postat 28 Aprilie 2010, 18:29 de eucumine
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2129 RON
  • 1 EUR = 4.734 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON