URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 26 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
S-au făcut multe investiții în Oradea, dar cred că de departe cea mai importantă este centura care ne va lega de mult dorita Autostradă Transilvania - A3. Guvernul a dat o hotărâre în acest sens, CNAIR are acum toate actele, așa că se poate ocupa de lansarea licitației, iar banii de la UE sunt asigurați. Oare ce ar trebui să mai intervină ca această centură să nu se facă?
Zic şi eu
Adrian Cris
În aprilie 2016, înainte să accepte de la Pásztor Sándor şi Ioan Mang o decorativă funcţie de vice la Consiliul Judeţean, Traian Bodea, spunea, într-un interviu acordat BIHOREANULUI, că, într-o dregătorie publică, "atunci când nu faci nimic înseamnă că ai furat patru ani din viaţa celorlalţi". Săptămâna trecută, brusc, la trei sferturi din mandatul în care actuala administraţie a judeţului nu a reuşit să finalizeze niciun proiect preluat de la predecesori (ba a şi compromis Aeroportul Internaţional Oradea) şi n-a urnit niciun proiect nou, acelaşi Bodea a avut o epifanie: laolaltă cu cei doi tovarăşi, a furat deja bihorenilor trei ani. Din singura noastră viaţă, a fiecăruia dintre noi.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când am citit ştirea că Poliţia Română vrea să dea în judecată trupa de hip-hop Paraziţii, am crezut că am nimerit pe un site de umor. Dar cum realitatea în Româna este mereu surprinzătoare, se făcea că nu eram pe timesnewroman.ro sau pe catavencii.ro, ci pe un organ de presă serios şi responsabil. Aşadar, oricât de ciudat ar fi, Poliţia dă în judecată Paraziţii pentru melodia "Antimiliţie".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată pe site-ul Curții Constituţionale a României decizia nr. 250/2019, prin care s-a stabilit că este obligatoriu ca orice schimbare de încadrare juridică într-un proces penal să nu se realizeze direct prin sentința finală, ci înaintea acesteia, pentru a garanta dreptul inculpatului la apărare în raport cu acuzația concretă ce i s-a adus.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Tratamentul diabetului zaharat vizează normalizarea glicemiei. Bolnavul trebuie să ştie şi să fie convins de importanţa respectării dietei şi a tratamentului, fiind de asemenea instruit să îşi controleze singur glicemia şi glicozuria (cantitatea de glucoză din urină).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
18 Iulie 2014, 12:02

Atenţie, şoferi: Maşinile cu numere provizorii din Germania şi Ungaria nu pot intra pe roţi în România

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Având în vedere că în ultima perioadă angajaţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea au întânit mai multe cazuri de cetăţeni care vor să intre sau să iasă din ţară la volanul unor autoturisme cu numere provizorii de Germania ori Ungaria, autorităţile le amintesc şoferilor că acest lucru este interzis şi, ca atare, pedepsit de lege.

Concret, potrivit legislaţiei în vigoare, încă din 2002, nu pot intra sau ieşi din ţară maşinile care au: plăcuţe cu numere de înmatriculare provizorii cu caractere de culoare neagră, eliberate de autorităţile germane, plăcuţe profesionale (de garaj) eliberate tot de autorităţile germane sau, în fine, plăcuţe de tip P (probe) atribuite de autorităţile maghiare societăţilor comerciale care produc, comercializează sau repară autoturisme.

Asta deoarece România nu are încheiate acorduri în acest sens cu ţările respective şi, ca atare, maşinile cu astfel de plăcuţe nu pot circula pe drumurile publice de la noi. "În situaţia în care o persoană se prezintă la ieşirea din ţară conducând un vehicul înmatriculat în condiţiile prezentate mai sus, lucrătorii poliţiei de frontieră vor întocmi lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat", prevăzută de art. 334 din Codul penal", a subliniat comisarul-şef Dan Lazăr, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Prin excepţie, se va permite intrarea sau ieşirea în/din ţară autovehiculelor sau remorcilor in conditiile de inmatriculare respective, doar dacă sunt transportate în remorci sau trailere.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
uau!
De ce?...De ce pana acum totusi se circula cu aceste numere? De vreun an, autoritatile maghiare opresc masinile cu astfel de numere provizorii...Desi de cand lumea se circula cu ele. Acum nu mai este legal? Atunci de ce au fost pana acum? Oare...
Postat 18 Iulie 2014, 15:22 de macanaka
PLACUTE
PLACUTELE CU NUMERE DE INMATRICULARE PROVIZORII CU CARACTERE DE CULOAREA NEAGRA IN CARE PERIOADA DE VALABILITATE ESTE INCRISA IN PARTEA DREAPTA PE FOND GALBEN,ELIBERATA DE AUTORITATILE GERMANE CU CARE VECHICULELE POT CIRCULA EXCLUSIV PE TERITORIUL GERMANIEI
Postat 18 Iulie 2014, 12:38 de ROMANUL
O porcarie hungaro-romana!
In conformitate cu „Comunicarea interpretativă a Comisiei privind procedurile pentru înmatricularea autovehiculelor originare din alte state membre [SEC(2007) 169 final”, libera circulaţie a autovehiculului care dispune de certificat şi plăcuţe de înmatriculare temporară poate fi împiedicată DOAR din motive legate de siguranţa traficului, în caz de suspiciune rezonabilă de furt de autovehicule sau atunci când autorităţile de control au îndoieli rezonabile cu privire la valabilitatea certificatului. Ce fac romanii e un abuz si ca maine ne trezim ca ne da CEDO peste bot si-i ,,despagubim" pe bisnitarii de masini. Vezi : |displayTopicPage?topicID=382904
Postat 18 Iulie 2014, 12:35 de ionel
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1484 RON
  • 1 EUR = 4.7205 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON