URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
S-au făcut multe investiții în Oradea, dar cred că de departe cea mai importantă este centura care ne va lega de mult dorita Autostradă Transilvania - A3. Guvernul a dat o hotărâre în acest sens, CNAIR are acum toate actele, așa că se poate ocupa de lansarea licitației, iar banii de la UE sunt asigurați. Oare ce ar trebui să mai intervină ca această centură să nu se facă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
22 Ianuarie 2018, 15:38

Accident grav la Aștileu: O tânără băută, care își plimba copilul pe șosea, a fost acroșată de o mașină și a ajuns la spital

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O tânără în vârstă de 26 de ani care, sâmbătă seară, îşi plimba copilul de 2 ani pe şosea a fost acroşată de maşina condusă de un bihorean din Auşeu şi a ajuns în stare gravă la spital.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de Presă al Poliţiei Bihor, evenimentul rutier s-a produs pe drumul judeţean 764, chiar în comuna Aştileu, şi a fost anunţat, sâmbătă seara la ora 21.

"Un bărbat de 39 de ani, din comuna Auşeu, în timp ce conducea un autoturism pe o porţiune de drum cu piatră cubică, în rampă şi carosabil umed, a acroşat cu partea dreapta faţă a autoturismului o femeie de 26 de ani, din Aştileu", se precizează în informarea poliţiştilor.

Conform documentului, momentul acroşajului, femeia circula pe partea carosabilă, în aceeaşi direcţie de deplasare, împingând o bicicletă fără pedale, pe care se afla un minor de doi ani.

În urma accidentului rutier, femeia a ajuns cu multiple leziuni la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că femeia de 26 de ani prezenta o concentraţie alcoolică de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2241 RON
  • 1 EUR = 4.7249 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON