URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 23 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută a trecut ignorată o ştire colosală: o instituţie a renunţat să mai ceară cetăţeanului un act pe care tot ea l-a emis şi pe care, bineînţeles, îl deţine în propriile registre, pe hârtie sau în calculatoare, deci bravo celui care, după 30 de ani, şi-a dat seama cât de stupid e sistemul!
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
14 Noiembrie 2011, 14:41

Studiu inedit: Cum va schimba autostrada satele Bihorului? (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Cercetătorii de la Muzeul Ţării Crişurilor au reuşi în doar două luni să arhiveze patrimoniului material, cultural şi etnografic a şase sate din Bihor (Biharea, Cauaceu, Satu Nou, Tăuteu, Chiribiş şi Poiana Tăuteu) aflate în apropierea Autostrăzii Transilvania, cu scopul de a urmări evoluţia acestora în perspectiva modernizării zonei.

Studiul face parte dintr-un proiect de cercetare, cu o valoare de 23.000 de lei, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Concret, cei 14 cercetători implicaţi în proiect au fotografiat şi filmat toate casele din cele şase sate, precum şi aspecte legate de ocupaţii (agricultură, viticultură, legumicultură, floricultură, creşterea animalelor), de meşteşuguri mai veghi (fierărit, lemnărit, dogărit) sau mai noi (turnat pavaje, sculptură în lemn) sau de obiceiuri calendaristice (balul strugurilor, ziua morţilor). Au fost astfel efectuate peste 14.000 de fotografii digitale şi peste 10 ore de înregistrări video şi audio şi s-au achiziţionat, pentru colecţia muzeului, 10 obiecte etnografice.

"Am avut surpriza să găsim o piesă rarisimă în zonă, o semănătoare universală de la începutul secolului 20", a spus într-o conferinţă de presă Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor şi unul dintre coordonatorii proiectului.

Cele mai relevante rezultate ale cercetării au fost reunite sub forma unui album foto, a unui film documentar şi a unei expoziţii care a fost vernisată în Palatul Baroc, luni, 14 noiembrie, şi care va rămâne la dispoziţia publicului timp de două săptămâni.

"Cu baza de date constituită ne propunem să repetăm cercetarea la 10 ani de la darea în folosinţă a autostrăzii, pentru a surprinde mutaţiile şi implicaţiile procesului de globalizare la nivelul celor şase comunităţi", a spus Ioan Goman, al doilea coordonator al proiectului.

Din toată povestea, deocamdată lipseşte doar "factorul declanşator" al cercetărilor, adică autostrada cea veşnic amânată...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4307 RON
  • 1 EUR = 4.7834 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON