URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 21 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ştiu, investiţia a costat o grămadă de bani şi nu se poate merge la infinit pe bunăvoinţa constructorului, care schimbă pe banii lui dalele deteriorate. Dar Piaţa Unirii a fost făcută pentru ca orădenii şi turiştii să se poată bucura de ea! Dacă mergem pe ideea că Piaţa devine un loc sacru, intangibil, s-ar putea să fim nevoiţi ca la intrare să ne descălţăm şi să umblăm cu tălpici, ca pe vremuri în Palatul Baroc.
Zic şi eu
Adrian Cris
Abia aştept să-l văd pe domnu’ Nelu Mang, întâiul familist al Bihorului, având de-a dreapta sa vreun popă în sutană şi în stânga un frate cu şorţuleţ, echer şi compas (sau invers), propovăduind printre bihoreni modificarea Constituţiei aşa încât să definească expres căsătoria ca "uniunea dintre un bărbat şi o femeie", la referendumul din 7 octombrie! În treacăt fie zis, nu-i ironic că Dragnea a pus "consultarea populară" într-o duminică fără soţ?
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Căpuşele sunt vectorii unor boli grave (paralizie, febra Q, tularemia, borelioza şi altele), dar de cele mai multe ori reacţia locală produsă de muşcătură se limitează la o simplă roşeaţă cu senzaţie de mâncărime (prurit) care dispare în decurs de câteva zile în lipsa suprainfecţiei bacteriene. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
23 Martie 2013, 17:58

"Iubeşte-ţi copilul şi lasă-l să trăiască!": 200 de orădeni au mărşăluit împotriva avorturilor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La iniţiativa mai multor ONG-uri, peste 200 de orădeni, printre care foarte mulţi copii, s-au adunat, sâmbătă, la prânz, în Parcarea Independenţei, manifestând împotriva avorturilor în cea de-a doua ediţie a "Marşului pentru viaţă".

Mamă, nu mă ucide!

"Dumnezeu urăşte avortul, dar îl iubeşte pe cel care l-a făcut. Nu dorim să fie un marş al condamnării, ci unul al iertării şi unul în care să sărbătorim viaţa", le-a spus celor prezenţi Cornel Caba, preşedintele Centrului Creştin Viaţă Nouă, principalul organizator.

Participanţii la eveniment au venit pregătiţi cu pancarte ori bannere pe care au scris mesaje anti-avort: "Şi eu sunt copil şi am dreptul la viaţă!", "Dumnezeu m-a ţesut în pântecele mamei mele!", "Iubeşte-ţi copilul şi lasă-l să trăiască!" (Maica Tereza), "Doamne trezeşte România!", "Mama mea a spus da vieţii", "Mamă, nu mă ucide!", "Avortul nu te eliberează, te încătuşează!" şi altele.

Statistici îngrijorătoare

În discursul său, deputatul Florica Cherecheş a subliniat că, în România, statisticile arată că "la fiecare patru minute o viaţă este curmată". "Asta înseamnă că, pe zi, 350-400 de copii nu mai apucă să vadă lumina zilei. Statisticile sunt îngrijorătoare, România aflându-se pe locul patru în Europa la numărul de avorturi, în medie, o femeie făcând trei astfel de intervenţii", a afirmat Cherecheş, cerând ONG-urilor şi bisericilor să consilieze oamenii şi să-i sfătuiască spre a alege viaţa. "Voi milita şi ca în şcoli să se introducă educaţia pentru sănătate ca materie obligatorie. Prea multe femei privesc avortul ca pe o metodă contraceptivă", a declarat deputatul, care a subliniat că familia nu distruge viaţa şi că, deşi are patru copii, şi-a putut continua cariera.

La rândul său, deputatul Szabo Odon a militat pentru viaţă, spunând, în aplauzele celor prezenţi, că are cinci copii. "Când soţia era însărcinată cu al patrulea copil am făcut nişte analize care ne arătau că este posibil ca micuţul să aibă o boală genetică. Prietenii ne-au sfătuit atunci să facem avort, dar noi ne-am rugat şi am ajuns la concluzia că vrem copilul indiferent cum se va naşte", a povestit politicianul. "După câteva vreme am mers la altă clinică, unde ni s-a spus că este sănătos. Acum este la grădiniţă şi e plin de energie", a adăugat acesta în aplauzele audieţei.

Flori pentru mămici

După ce reprezentanţi ai bisericilor romano-catolice şi greco-catolice au vorbit despre păcatul avortului şi importanţa vieţii, grupul de aproximativ 250 de persoane s-a îndreptat, însoţit de jandarmi şi ajutat de poliţiştii rutieri, spre Maternitate, acolo unde Mioriţa Săteanu, preşedinta Uniunii Femeilor din Bihor, a subliniat durerea familiilor care pierd copii şi devin "părinţi de îngeri". În memoria copiilor nenăscuţi, participanţii au lansat 100 de baloane spre cer.

Înainte, însă, cu sprijinul directorului medical a Spitalului Judeţean, dr. Lucia Daina, organizatorii au discutat cu una dintre mămicile care au născut recent. Beatrice a venit în faţa Maternităţii în braţe cu micuţa Mara, de doar trei zile, şi a spus că nicio femeie nu ar trebui să-şi refuze bucuria celor nouă luni de sarcină şi senzaţia de a fi mamă. Orădeanca a fost felicitată de cei prezenţi şi a primit mai multe cadouri, dar şi un bucheţel de flori. Un grup restrâns a urcat apoi să împartă flori celorlalte proaspete mămici din saloanele Maternităţii.

"Marşul pentru viaţă" a fost organizat de Centrul Creştin Viaţa Nouă, Centrul de consiliere Puls, Centrul Creştin Salem, Biserica Reformată de pe lângă Piatra Craiului Oradea, Biserica Greco Catolică Oradea, Biserica Romano Catolică Oradea, Colegiul Biblic Est European, Uniunea Femeilor din Bihor, Comunitatea Iubirea Divină, Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu", Radio Maria - România, Mária Rádió - Erdély, Biserica Penticostală Betel, Liceul Penticostal Betel, Casa de rugăciune IHOP Oradea, Fellowship of the Grove.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
florica chereches
din nefericire, Florica Chreches continua sa se prosteasca. E adevarat ca ea reprezinta in principal comunitatea neoprotestanta, dar in stilul asta ortodocsii nu o vor vota pentru un nou mandat. De ce nu are o initiativa pentru Oradea, pentru oamenii din colegiul ei sau din Bihor?
Postat 25 Martie 2013, 09:49 de cosmin
vrem marirea alocatiei de copii , copii sunt viitorul
Semneaza Petitia sa se mareasca alocatia elevilor: Stiai ca un elev primeste doar 42 de lei alocatie lunara pe cand statul cheltuie cu un puscarias 2.544 lei pe luna? E clar cui ii place mai mult statului, dar TU pe care il preferi?
Postat 24 Martie 2013, 10:01 de semneaza petitia
REMEMBER DECRETEII??
..asa au inceput si comunistii, cu dreptul la viata, etc; ajungand sa dea o lege sa interzica avorturile; lege careia i-au cazut victime multe femei din Romania (recomand filmul NASCUTI LA COMANDA) ?v=lFf8WwDAOeg
Postat 24 Martie 2013, 08:55 de johnny
a
mai bine ati educa ...in special tiganii care fac cate 5-10 plozi si pe care tot noi ii crestem prin ajutoarele pe care le cer..sa faca fiecare copiii in functie de veniturile avute , sau ce vreti hai sa nu facem avort ca pe urma sa moara de foame ? sunteti retarzi!
Postat 23 Martie 2013, 19:02 de aa
lasati somnul adanc mortilor
dar ce face deputatul PNL cu privire la trusoul noului nascut dar si cu alocatia copiilor mai ales a orfanilor, sa incasezi salariul si sa faci un mars nu e atributie de DEPUTAT !!! apropo PREZERVATIVE nu recomandati, va e rusine preferati un mat de oaie ca de la SAT veniti ?
Postat 23 Martie 2013, 18:32 de munca, munca nu dorm
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Lucrările s-au terminat, ambuteiajele continuă! Trecerea de nivel cu calea ferată din strada Uzinelor a fost modernizată degeaba (FOTO)
  • Figaro și Lucifer, doi motani singuratici au ajuns de la Paris la Zoo Oradea (FOTO)
  • Cruce luminoasă de 14 metri, înălţată la Vintere cu ocazia Centenarului (FOTO)
  • Let’s do it, Bihor: Peste 23.000 de voluntari au adunat 30.000 de saci de gunoaie (FOTO)
  • Gunoaie de oameni: Firma de salubritate a Primăriei Aleşd a aruncat 200 tone de deşeuri în mijlocul naturii (FOTO/VIDEO)
  • 'Huligani' la Cetate: Rockerii de la Hooligans au închis Zilele Culturii Maghiare (FOTO/VIDEO)
  • Oradea City Running Day: Alergători de toate vârstele au fugit pe străzile oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Cântăreţul de la pod: În fiecare seară, trubadurul Lucian Chelu cântă pentru orădeni lângă Podul Intelectualilor (FOTO/VIDEO)
  • Zilele Culturii Maghiare: Jocuri pentru copii, spectacole şi târg cu de toate, la Cetate (FOTO/VIDEO)
  • Ziua curăţeniei: Peste 18.000 de voluntari bihoreni au curăţat gunoaiele aruncate prin judeţ (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON