URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Decembrie 2018, 18:45

La mulţi ani, 2019! De Revelion, toate cluburile şi restaurantele din Oradea se întrec în oferte

La mulţi ani, 2019! De Revelion, toate cluburile şi restaurantele din Oradea se întrec în oferte Foto: Ovi D. Pop
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii au o listă întreagă de oferte, care mai de care mai atrăgătoare pentru petrecerea dintre ani. Fie că îşi doresc să stea acasă relaxaţi, să se distreze cu prietenii în cluburi sau să savureze meniuri sofisticate la restaurante, Oradea are de toate pentru toţi! Dar, indiferent ce vor alege, Piaţa Unirii îi aşteaptă plină de lumină şi culoare, cu focuri de artificii spectaculoase.

Oferte diversificate

O noapte între ani pentru toate gusturile se întrec să ofere restaurantele şi cluburile din oraş. Petrecăreţii se pot distra de exemplu, la party-ul Bodega "Welcome to 2k19", la Intense va fi Evening Social Gathering cu John Trend, Vladimir, Chrom, iar la Green Pub - DJ Tendix. Moszkva oferă în cele patru săli, patru stiluri de muzică: evergreen, house progressive cu Whodo, Wide Nation, sau Apple Room Psy Trance cu DJ Latam, Thal, Apollo, dar şi o încăpere cu muzică chill, minimalistă.

Nici restaurantele elegante nu s-au lăsat mai prejos, Majestic, Grand Palace, Queen Mary sau Ramada întrecându-se în meniuri care mai de care mai sofisticate, cu invitaţi care să încânte lumea, cum ar fi Natalia Selegean, Ciprian Zopota, Retro Party Band, Feelings sau DJ Kendy.

Muzică din Italia

Dar, indiferent de cum aleg să petreacă intrarea în Noul An 2019, orădenii vor avea parte de un show de zile mari în buricul târgului, adică în Piaţa Unirii, unde a fost amenajat Târgul de Crăciun cu un glob imens, multe luminiţe, căsuţe de poveste şi un patinoar.

În noaptea de 31 decembrie, pe scenă vor urca, de la ora 23, invitaţi din Italia. Este vorba despre tânăra artistă Alessia JJ Gerardi, concurentă la cea mai recentă ediţie a X Factor Italia, şi de grupul Fracassoni, care interpretează alternative rock, soul şi jazz. La miezul nopţii, Târgul de Crăciun se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.

Artificii din 5 locuri

Spre deosebire de anii trecuţi, artificiile se vor lansa din 5 locuri de tragere. Cele mai mari şi spectaculoase vor fi pe malul Crişului Repede în stânga şi dreapta podului Sf. Ladislau, cât şi din 3 nacele ridicate la 9 metri în zona bisericii Sf. Ladislau.

Publicul se poate bucura de spectacol în locurile cu cea mai bună vizibilitate, începând cu zona dinspre staţia de tramvai spre strada Traian Moşoiu şi Piaţa Ferdinand. Nicidecum nu trebuie să staţioneze pe podul Sfântul Ladislau deoarece artificiile vor fi vizibile în plan vertical şi există riscul, deşi spectacolul pirotehnic a primit toate avizele legale, ca bucăţi de carton sau mici scântei purtate de vânt să cadă şi pe pod, chiar dacă artificiile vor fi direcţionate astfel încât eventualele deşeuri să cadă în Crişul Repede.

Aşadar, oferte bogate şi diversificate care vor dicta atât intrarea în 2019 cât şi tot anul ce urmează. Distracţie faină şi An Nou 2019 fericit!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON