Tragedie în Băile Felix, unde o femeie a intrat în stop cardio respirator și a decedat.
Potrivit agentului șef Alin Laza, ofițer de relații publice al Poliției Bihor, sâmbătă seară, în jurul orei 20, polițiștii au fost anunțați prin 112, că „în incinta unei societăți comerciale din localitatea bihoreană Băile Felix, se află o femeie în stop cardio-respirator”.
„La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Băile Felix, care au identificat persoana în cauză, ca fiind o femeie de 43 de ani, din comuna Borod, județul Bihor, căreia i se efectuau manevre de resuscitare de către un echipaj medical. Din nefericire, a fost constatat decesul acesteia la fața locului”, a precizat reprezentantul Poliției.
Potrivit acestuia, în acest moment nu există suspiciunea ca femeia să fi fost victima vreunei infracțiuni.
Medicii legiști urmează să explice cauza decesului, în urma necropsiei.
Împrejurările în care s-a petrecut decesul urmează să fie stabilită de ancheta polițiștilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.