URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Iunie 2010, 10:00

Toxiinfecţiile alimentare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni.

Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. Izvorul principal de infecţie este reprezentat în special de păsări şi ouă (mai ales cele de raţă), porci, bovine, peşti şi crustacee, rozătoare, omul (bolnav sau cel în convalescenţă care încă elimină salmonele) constituind al doilea rezervor de infecţie.

Boala apare la ingerarea unui aliment contaminat cu o mare cantitate de salmonele, care se multiplică în intestin şi produc o inflamaţie locală manifestată clinic prin febră, diaree şi vărsături, fapt ce determină pierderi mari de apă şi săruri minerale ce duc la diferite grade de deshidratare, cu scăderea volumului sanguin, putând evolua până la şoc, insuficienţă renală acută şi deces.

Cei mai expuşi complicaţiilor sunt copiii mici, bătrânii şi cei cu imunitate scăzută. Debutul bolii este brusc, cu dureri abdominale, greţuri, uneori vărsături, dureri de cap, febră (cu durata de 1-3 zile) şi diaree frecventă. Evoluţia este cel mai des favorabilă, cu remiterea simptomatologiei în câteva zile şi mai rar cu evoluţie prelungită, dar există şi forme invazive de infecţie la copiii mici şi adulţii cu diferite afecţiuni care scad imunitatea organismului.

Diagnosticul este dat de simptomele descrise apărute la mai multe persoane care au consumat aceleaşi alimente contaminate (mai rar există cazuri izolate), fiind confirmat de examenul coprobacteriologic (examen al scaunului) şi al alimentului incriminat. Bolnavul vindecat poate elimina salmonele pe perioade cuprinse între câteva zile şi 2-3 săptămâni şi foarte rar câteva luni.

Toxiinfecţia stafilococică este determinată de enterotoxina stafilococică, prezentă în alimentul contaminat consumat. Este rezistentă la căldură (30 de min. la 100 gr. C) şi poate fi ingerată cu alimente contaminate, de obicei sărate, produse lactate sau preparate cu lapte. Izvorul de infecţie este uman, la persoane cu infecţii stafilococice ale pielii (panariţii, furuncule etc.) sau respiratorii ori la purtători sănătoşi de stafilococ (nazal, farinfian etc.).

Aceste persoane pot contamina alimentele prin contact direct, tuse, strănut, mai ales dacă lucrează în domeniul alimentaţiei. Mai rar boala se poate transmite direct prin ingerare de lapte infectat (la animale cu infecţii ale glandelor mamare), sau carne de la porcine sau ovine infectate.

Simptomele sunt reprezentate de cefalee, greţuri, vărsături frecvente, crampe abdominale şi, mai rar, diaree şi febră moderată. Forma acută dureză câteva ore, vindecarea producându-se în 1-2 zile. În formele severe, vărsăturile sunt abundente şi numeroase, putând surveni starea de şoc. Diagnosticul se pune pe simptomele clinice şi se confirmă prin evidenţierea stafilococului şi/sau a enterotoxinei în alimentul suspectat ori în vărsătură.

ATENŢIE! Salmonelozele sunt boli de circulaţie mondială, fiind favorizate de răspândirea largă a rezervorului animal, rezistenţa mare a salmonelelor în natură, dezvoltarea importantă a sectorului zootehnic, schimburile comerciale internaţionale în continuă creştere şi amploarea mare a turismului. Transmiterea se face prin alimentele contaminate, de obicei carne, lapte şi ouă, direct de la sursă (animale bolnave sau purtătoare, peşti, stridii), sau pe parcurs (transport, depozitare, manipulare, distribuţie).

Transmiterea directă (interumană) este posibilă în mediul familial (copii infectaţi de la mamele bolnave) sau în unele colectivităţi de copii (prin personalul de îngrijire infectat). Depistarea purtătorilor umani de salmonele este obligatorie în zonele cu risc de contaminare, cum sunt alimentaţia publică şi sectorul alimentar în general, centralele de aprovizionare cu apă potabilă, colectivităţile de copii, spitale, ferme zootehnice şi altele. Focarele epidemice din colectivităţi şi cele care depăşesc 5 cazuri se anunţă instituţiilor abilitate.

REŢINEŢI! Tratamentul toxiinfecţiilor alimentare va fi individualizat în funcţie de manifestările clinice şi etiologie, cazurile cu forme severe, copiii mici şi bolnavii cu afecţiuni cronice fiind internaţi în spitalele de boli infecţioase. Este important repausul la pat în perioada acută, regimul bazat pe lichide iniţial, apoi diversificare treptată cu scopul de combatere a deshidratării. Antibioticele nu se utilizează în salmoneloze şi toxiinfecţiile stafilococice. Excepţie fac formele invazive de salmoneloze, cu tendinţă de diseminare la nou născuţi şi copiii mici, vârstnici şi bolnavi cu boli asociate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON