URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Iulie 2023, 16:01

Temperaturi extreme. Atenționări de călătorie pentru românii care vor să meargă în vacanță

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministerul Afacerilor Externe a emis avertizări de călătorie pentru românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia, Italia şi Spania, ţări unde temperaturile ating zilele acestea maxime de peste 40 de grade Celsius.

În Grecia autorităţile elene au prelungit codul roşu de caniculă din weekend până sâmbătă, 22 iulie, iar temperaturile vor atinge maxime de până la 42 de grade Celsius, la umbră.

În acest moment Grecia se confrunta cu incendii de vegetaţie puternice.

"Pe fondul producerii mai multor incendii de vegetaţie, autorităţile elene au emis o nouă avertizare privind creşterea riscului apariţiei incendiilor, producerea acestora fiind favorizată de temperaturile ridicate (cu 5-7 grade Celsius peste media anuală normală), gradul foarte scăzut de umiditate al combustibililor naturali (ex.: crengi/vegetaţie/frunze/ace de pin uscate) şi existenţa condiţiilor de propagare rapidă a unor potenţiale focare, din cauza intensificării vitezei vântului", avertizează MAE.

Un incendiu de pădure se manifestă necontrolat în apropiere de Atena, iar flăcările sunt la 15 kilometri de aeroportul internaţional şi se extind cu viteză mare, scrie Digi24.

Autorităţile suspectează că incendiul a fost provocat, iar un român a fost reţinut în acest caz după acuzaţiile localnicilor, dar a fost eliberat după câteva ore din lipsă de probe. 

150 de pompieri intervin pentru stingerea incendiului de lângă Atena, 30 dintre ei sunt români. Ei sunt ajutaţi din aer de 7 bombardiere cu apă şi 4 elicoptere. 

Tot în Grecia, aproape de canalul Corint, 900 de copii au fost evacuaţi de urgenţă dintr-o tabără ameninţată de flăcări mari. 

Situaţia este la fel de periculoasă şi în Italia, unde autorităţile au emis un cod roşu de caniculă pentru perioada 17-19 iulie, prognozând temperaturi cuprinse între 40 şi 47 grade Celsius pentru mai multe zone ale ţării.

"Totodată, există şi pericolul izbucnirii incendiilor de vegetaţie. Se recomandă consultarea paginii web a Departamentului Protecţiei Civile italiene: www.protezionecivile.gov.it, pentru obţinerea informaţiilor actualizate în timp real", a mai transmis MAE.

Ministerul Afacerilor Externe avertizează şi cu privire la călătoriile în Spania, unde autorităţile au emis un cod roşu şi portocaliu de caniculă tot pentru perioada 17 - 19 iulie.

Alte informaţii şi avertizări despre călătoriile în străinătate pot fi găsite pe site-ul mae.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON