URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Septembrie 2018, 11:17

Taxa pe prostie

Taxa pe prostie Autostradă din Kuala Lumpur (sursa foto: www.youtube.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Goneam spre Kuala Lumpur dinspre aeroportul aflat la 80 km distanță alături de un om pe care îl întâlnisem cu nici două săptămâni înainte, un aproape necunoscut. Călătorisem pe scaune alăturate între Doha și capitala Malaeziei, timp în care ne-am discutat viețile. Înainte ca el să coboare acasă, iar eu să-mi continui drumul mai departe, când i-am spus că sunt pentru prima dată în Asia, mi-a zis că ar trebui să vizitez și Malaezia. „Poate”, i-am răspuns. „Nu știi dacă vei mai veni vreodată pe aici, nu rata ocazia! Haide!”. M-a convins.

Așa că, după vreo 10 zile, băgam viteză în BMW-ul lui nou-nouț, care îl costase de trei ori prețul din Europa din pricina taxelor prohibitive pentru importuri puse de guvern. Încetineam destul de des pe autostradă la punctele în care trebuia plătită taxa de drum. Cardul electronic montat în parbriz îi mai scădea niște ringitt la fiecare poartă. Am făcut conversia în dolari și m-am îngrozit: „E scump! Foarte scump!”, am lătrat după vreo 2-3 opriri. „Da, e scump, dar văd toți banii pe care îi plătesc în investițiile care se fac în drumuri”, mi-a răspuns Peter, jovial și prietenos.

Și avea dreptate, nu simula. Guvernul îi investea cu elan banii plătiți pentru autostradă în infrastructură. „Tot la câteva luni apare o șosea nouă”, mi-a mărturisit entuziasmat Peter (Lau Hua Bin, pe numele său real), care se comporta cu mine ca un reprezentant al Ministerului Turismului sau ca un șef din Ministerul Infrastructurii. Mi l-am amintit pe dragul de Peter acum câteva zile, când am aflat care vor fi taxele pentru „Autostrada Ploiești-Brașov” (6,3 euro/100 km), autostradă care încă nici nu există.

După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!

Într-o țară normală, populată de oameni, nu de creiere amorțite de Antena 3, știrea asta ar fi provocat revolte și scandaluri care ar fi dus la scuze publice și chiar demisii. Dar românii nu își supără niciodată stăpânii, ci le pupă poala și le plătesc taxele, oricât de grele ar fi ele. Cetățeanul român are alură de european, dar structură de sclav obedient, a cărui unică preocupare e să fie mângâiat pe creștet și lăudat pentru cumințenie și aport de bani.

Prietenul meu din Malaezia nu ar fi acceptat asta. Peter mă tot amenință de câțiva ani cu o vizită în România, pe care o tot amână. La un moment dat va veni, iar eu va trebui să îi explic de ce de la Oradea până la București facem 9 ore cu mașina. Și mi-e teamă că nici măcar sfânta pălincă de Bihor nu-l va face să ignore realitatea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
cine-i de vina??
Nu vad legatura intre Autostrada si Basescu, iar in afara de faptul ca la un moment dat incepusera lucrarile serios tot ce ai afirmat sunt presupuneri, pe care, evident, nu are rost sa te bazezi cand faci niste afirmatii. Eu stiu doar ca cu Bechtel s-a semnat un contract in mod intentionat prost, cu vulnerabilitati, care apoi au fost exploatate, cu ajutorul autoritatilor. Deci nu avea cum sa iasa bine. Daca va analizati putin lucrurile la rece intelegeti usor ca sama tuturor problemelor in tara noastra draga este coruptia, iar in ultimii ani orice autoritate statala care se ocupa de justitie si coruptie este dezbinata, asa ca stati relaxati, nu va fi mai bine. La coruptie se mai adauga de 2 ani o conducere care se ocupa doar de sforarii si jocuri politice, de problemele tale deloc, asa ca totul e perfect. Eu zic ca e Base de vina, si cu Merkel, si cu Soros, si cu piticii Albei ca zapada, si de fapt cu toti cei care nu au inteles ca nici nu conteaza cine e de vina ci doar ce e de facut, aici si acum.
Postat 23 Septembrie 2018, 21:25 de cchris26
o idee
Este cert că un nom obişnuit este foarte uşor de manipulat şi de spălat pe creier fie datorită limitelor intelectuale, fie necunoaşteii a tot felul de decizii care se iau de guvernanţii noştri. Dar despre autostrada TRANSILVANIA am pretenţia că cunosc ceva din teren. În 2003-2004 se începuseră serios lucrările la ea. În CHIRIBIŞ lângă MARGHITA erau pesate 200 de muncitori cazaţi în barăci cu zeci dde utilaje se pot vedea şi acuma poddurile pregătie de atunci pt accesul la autostradă şi traseul spre SUPLACUL de BARCĂU unde peste baraj stau stinghrei zeci de piloni şi alte distrugeri de drumuri cu acces în diverse localităţi ca să pregătească traseul pt autostradă,a venit la putere BĂSESCU ca să "stârpească" corupţia ( mă ce a înflorit-o)şi a zis că renegociază contractul şi bineînţeles că BECHTEL şi-a luat partea lelului şi cu banii care ar fi trebuit să termine toată lucrarea a făcut 40 km. Dacă rămânea NĂSTASE Autostrada era finalizată în 2008 conform contractuluiţi ,era terminată şi COMARNIC-BRAŞOV în mod sigur.Am mai zis că călătorind de la BERGAMO la ALESSANDRIA 120 km s-a plătit ăn 3 locuri taxă de autostradă, la noi cînd acest guvern vrea să introducă parteneriatul public privat ise pun beţe în roate dar ştim să lăudăm pe cei din MALAESIA. Băsescu a început dezbinarea românilor pe care cei de azi o desăvâşesc. Asta să se ştie şi adevărul un pic.
Postat 23 Septembrie 2018, 19:37 de Iancu_Remus
asa e maica
Multumim Lulu pt articolul fain, ca de fiecare data. De cate ori revin in tara aud o expresie care se repeta si se repeta la infinit, si de fiecare data moare ceva in mine cand o aud. O cunoasteti cu totii: "Ce sa facem? Asta e." Expresia asta reflecta profund mentalitatea noastra: ne plangem tot timpul, ne simtim neputinciosi, primim ce ni se da fara sa luam atitudine. Am facut de multe ori exercitiul de imaginatie urmator: Ce s-ar intampla daca la un moment dat peste noapte Romania, asa cum o stim noi azi, ar deveni populata cu germani? Ce ar face ei? Daca vreti va povestesc, ca m-am gandit mult la asta si ii cunosc destul de bine. Ai putea poate sa iti imaginezi cum ar reactiona cei din Malaezia sau din alta tara asiatica ca locuitori ai Romaniei. Exercitiul asta m-a ajutat sa ignor atitudinea politicienilor corupti. Lupi la care le plac oile o sa existe intotdeauna. Problema nu e ca exista lupi, problema e cand e ciobanul prost si ii pune de paza.
Postat 18 Septembrie 2018, 01:25 de cchris26
Bun articolul!
Si eu când am citit nu mi-a venit să cred câtă nesimțire în acea idee!
Postat 17 Septembrie 2018, 14:02 de sofer-or
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON