URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Martie 2023, 12:21

Ştii ce plăteşti! RER Vest explică noile tarife de salubritate, mai mici pentru două dintre cele trei fracţii colectate în Oradea

Ştii ce plăteşti! RER Vest explică noile tarife de salubritate, mai mici pentru două dintre cele trei fracţii colectate în Oradea PLĂTEŞTI CÂT ARUNCI. Când vine vorba de factura de salubritate, orădenii trebuie să reţină un detaliu important: cu cât sortează mai bine deşeurile, cu atât plătesc mai puţin!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O modificare a legislaţiei în domeniul tarifelor utilizate în serviciile publice a determinat RER Vest să detalieze facturile pe care le emite. Toţi operatorii care prestează servicii de salubritate trebuie să evidenţieze distinct elementele componente ale tarifului.

"Pe facturi va apărea din această lună o secţiune, în josul paginii, în care sunt explicate tarifele practicate pentru toate serviciile prestate pentru clienţii noştri", explică Laura Dărăban-Breb, responsabil de comunicare în cadrul RER Vest.

Cât costă deşeurile?

Pentru deşeurile reziduale, orădenii vor distinge trei componente: tariful pentru colectare şi transport, de 46,21 lei/metru cub, contribuţia la economia circulară, de 21,33 lei/mc, şi tariful pentru depozitarea la centrul judeţean administrat de firma Eco Bihor, de 31,40 lei/mc.

Pentru deşeurile biodegradabile, orădenii vor afla că tariful pentru colectare şi transport este de 33,98 lei/mc, iar cel pentru depozitare de 22,71 lei/mc. Colectarea şi transportul deşeurilor reciclabile costă 50,42 lei/mc. La toate tarifele se adaugă TVA.

"Speranţa noastră este că orădenii vor afla din ce sunt compuse tarifele RER Vest şi vor înţelege mai bine cât de important este să separe deşeurile. De exemplu, cel mai mare tarif este pentru deşeurile reziduale, pentru că, la colectare şi transport, se adaugă depozitarea deşeurilor şi contribuţia la economia circulară, o taxă care nu este impusă în tariful pentru deşeurile bio sau reciclabile", mai spune reprezentanta RER Vest.

Contribuţia la economia circulară se aplică doar deşeurilor care sunt aruncate în depozitele ecologice, fiind menită să stimuleze colectarea separată.

Două fracţii, mai ieftine

Pe de altă parte, în şedinţa din luna februarie, Consiliul Local Oradea a aprobat o modificare a tarifelor practicate de RER Vest. Preţurile au crescut doar pentru colectarea deşeurilor reciclabile, dar şi în această situaţie majorarea este aproape nesemnificativă, de mai puţin de 2 lei pentru fiecare metru cub: de la 48,10 lei/mc, la 50,42 lei/mc.  

Toate celelalte costuri s-au diminuat. La deşeuri reziduale, însumând cele trei componente, tariful RER Vest a ajuns la 98,94 lei/mc, faţă de 100,73 cât era înainte, iar pentru fracţia biodegradabilă, tariful este de 56,69 lei/mc, faţă de 57,66 lei/mc.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Gasiti o metoda mai eleganta/estetica pentru colectarea reciclabilelor.
E plin centrul dimineata de gramezi de cartoane/flacoane, scoase in strada. Aminteste de crizele de salubritate din marile metropole. Ar fi mai potrivit un sistem care sa rasplateasca decat sa taxeze, nu neaparat pecuniar (Clujul ofera bilet de transport in schimbul reciclabilelor).
Postat 15 Martie 2023, 13:45 de User anonimizat
Detalierea...
Pretul ca pretul, dar ce e important sa apara pe factura este cate ridicari au efectuat si ce containere au golit. Daca scriu acolo doar cati mc au ridicat e mai complicat de urmarit daca au calculat sau nu corect numarul de ridicari.
Postat 15 Martie 2023, 12:45 de unul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON