Campioana României la polo, formaţia orădeană CSM Digi dispută miercuri seară ultimul joc din grupa D a Ligii Campionilor Europeni.
Jucătorii bihoreni au făcut deplasarea în Ungaria pentru a întâlni, cu începere de la ora 19, liderul seriei, formaţia Szeged, una dintre favoritele la câştigarea trofeului anul acesta. Meciul va conta pentru penultima etapă a grupei şi, deşi misiunea orădenilor se anunţă foarte dificilă, aceştia au plecat să-şi apere şansele, "fiindcă noi abordăm orice meci, indiferent de numele adversarului, numai la victorie", după cum a precizat Nicolae Diaconu.
Jocul Szeged Beton - CSM Digi Oradea va putea fi urmărit pe micul ecran pe canalul Digi Sport 2. În tur, în toamnă, la Oradea, poloiştii maghiari au reuşit să se impună cu 14-9.
În celălalt meci al grupei, la Belgrad, Partizan primeşte vizita celor de la Spandau Berlin, iar dintre cele mai interesante confruntări ale etapei a IX-a din faza grupelor Ligii Campionilor se anunţă întâlnirea dintre Atletic Barceloneta şi Vojvodina Novi Sad, din grupa C, precum şi Eger cu Spartak Volgograd, din cadrul grupei A.
Etapa a IX-a a grupei D din Liga Campionilor Europeni la polo
Miercuri
Ora 18:00 Partizan Belgrad - Spandau 04 Berlin
Ora 18:00 Szeged Beton - CSM Digi Oradea (Digi Sport 2)
Clasament
1. Szeged 15 p
2. Partizan Belgrad 13 p
3. Galatasaray 10 p
4. CSM Digi Oradea 6 p
5. Spandau 04 Berlin 3 p
În ultima etapă a grupei, CSM Digi va sta.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.