URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Septembrie 2023, 09:05

Sorbonel în viteză: Un nou post cu „dedicație”, la Universitatea din Oradea, vezi pentru cine!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă printre cititorii lui Bihorel se numără și profesori cu o carieră solidă, clădită în zeci de ani de cercetări, și care încă n-au ajuns la grade didactice înalte, aceștia ar face bine să nu citească ce urmează.

Nu de alta, dar s-ar putea să le crească tensiunea periculos de mult! Universitatea din Oradea este în plină perioadă de organizare a unor concursuri pentru posturi, în realitate avansări ale persoanelor pentru care s-au scos la mezat funcțiile, dovadă că fiecare dintre cele 23 de competiții au câte un singur candidat.

Interesant este concursul de conferențiar universitar de la Facultatea de Medicină, unde unicul candidat este nimeni altul decât ginecologul Alin Bodog, fratele mai mic al prodecanului și senatorului PSD Florian Bodog.

Angajat în Universitate în 2018 ca șef de lucrări, după ce anterior mai „bifase” un stagiu între anii 2004-2014, iar ulterior a emigrat în străinătate, „Bodog jr.” va atinge acum o nouă culme a carierei sale, la doar 5 ani de la ultima promovare.

Chiar dacă FMF are destui medici reputați, dar ținuți cu grade didactice mici, iar în Universitate sunt o sumedenie de lectori sau șefi de lucrări care așteaptă cu deceniile să promoveze, pentru Alin Bodog s-a găsit, după cum se vede, o oportunitate de avansare. Dacă are numele corect...
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
dedicatii ortodoxe la TEOLOGIE
din partea Finului Doru Fer pt. Nasul Viorel Popa: scoaterea postului de profesor! Sa fie primit! din partea Nasului pt. pile: 2 posturi de Asistent cu dedicatie. Naivii care au venit cu dosarele sa se inscrie au primit ce meritau: un Sut in fund din partea Nasului! unde se cred? intr-o universitate de stat? bun si circul la ceva... retragerea celui mai controversat post printr-un simplu anunt pe site-ul facultatii. Nevrednic este!
Postat 09 Septembrie 2023, 12:51 de scotianu
Pentru cei care poate inca nu au inteles
Traim in lumea lui care pe care, incepand de la nivel local si mergand pana la nivel global, planetar. Democratia este pt catei, nu pt dulai. Dulaii iau ce vor, cand vor, pana cand eventual apare un dulau mai puternic. Sau cu alte cuvinte cainele mare il f... pe cel mic si nu invers. Sau pestele mare il inghite pe cel mic si nu invers.
Postat 08 Septembrie 2023, 17:00 de OrbanKula
Hai sa citim ceva instructiv, usor pe linga subiect, dar in inima lui, totusi
( https://www.libertatea.ro/opinii/crevedia-explozii-cluj-napoca-4654659 ) Crevedizarea romaniei
Postat 08 Septembrie 2023, 10:42 de excalibur
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6438 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON