Anthony Bourdain, scriitor, bucătar şi vedetă TV, a fost găsit mort în camera sa de hotel, în Alsacia. Parchetul din Colmar spune că Bourdain s-a spânzurat, anunţă site-ul HotNews.ro.
Bourdain avea 61 de ani şi este cunoscut mai ales pentru seria No Reservations în care a vizitat câteva zeci de ţări şi a prezentat mâncăruri tradiţionale din acestea.
Potrivit HotNews.ro, Bourdain era în Franţa fiindcă lucra la unul dintre episodele serialului Parts Unknown, difuzat de CNN.
Bourdain a scris mai multe cărţi, dar este celebru pentru seria No Reservations, ce a adunat 142 de episoade între 2005 şi 2012. Seria a fost difuzată pe Travel Channel, iar Bourdain a vizitat câteva zeci de ţări şi aproape toate statele SUA, pentru a relata despre bucătăria şi cultura locală. Bourdain a făcut un episod şi în România.
Din 2013 Bourdain a realizat la CNN seria Parts Unknown, tot despre cultură şi mâncare, seria ajungând la sezonul 11 şi un total de 89 de episoade. Cu acest serial a câştigat cinci premii Emmy.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.