URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Februarie 2011, 16:02

Şeful vămii Ploieşti, ridicat de DNA

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au percheziţionat maşina joi, în timpul descinderilor la Vama Ploieşti, maşina şefului vămii, Cornel Costea şi au ridicat mai multe acte din vamă. Se pare că poliţiştii căutau o sumă de bani pe care acesta ar fi luat-o mită. Cornel Costea a fost ridicat de procurorii DNA şi dus la Bucureşti pentru audieri.

Potrivit anchetatorilor, au fost verificate toate firmele care fac activităţi de import şi export de legume şi fructe.

"Dorel Costea a fost numit politic director la Vama Ploieşti. Aceste firme verificate îşi făceau vama la Ilfov şi la Bucureşti, dar odată cu venirea lui Costea s-au mutat aici. Ar fi vorba de o mita de 10.000 primită de Costea, pe care o caută DNA. Cornel Costea a protestat acum câteva zile şi a prins nişte oameni care îl filau", a declarat pentru Realitatea Tv, Dragoş Pătraru, jurnalist local din Ploieşti.

Şeful Vămii Ploieşti, Cornel Costea declara într-un interviu pentru ziarul local Altphel că a cheltuit 10.000 de euro pentru a-şi sărbători ziua de naştere, la sfârşitul lunii ianuarie. Presa centrală scrie că acesta ar avea legături cu lumea interlopă din Ploieşti.

"Fac o evaluare a situaţiei care a apărut în urma descinderilor din punctele de frontieră. După evaluări pot da un interviu să spun ce trebuie făcut. Vizavi de Ploieşti, mai mult nu cunosc. Instituţiile îşi fac treaba. E singurul lucru pe care vi-l spun deschis", a declarat Viorel Comăniţă, şeful interimar al Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Liderul Pro Lex, Vasile Lincu a spus că în Vama Ploieşti au fost constatate nereguli încă din 2008. "Sunt mai importante vămile de interior decât cele de frontieră. Aici nu vorbim de trafic cu porbagajul cu bicicleta, vorbim de tiruri dacă sunt nereguli şi ce ar fi ca o coincidenţă, anul trecut, aici liderul lui Marica de la Bucureşti a fost numit director adjunct, iar directorul prim a fost angajată o persoană, dar pentru că nu avea loc i s-a făcut loc prin îndepărtarea directorului care ocupa funcţia prin concurs, mutându-l la vama Târgovişte. Practic s-a făcut o echipă din persoane care nu aveau ce căuta acolo. Ploieştul e foarte important nu neapărat pentru legume şi fructe ci pentru produsele accizate, pentru că vorbim fie de cantităţi foarte mari, fie în valoare de sute de milioane de euro. Pot să vă spun ce au constatat colegii mei. Din 2008 au văzut înscrisuri, au fost nereguli pentru o anumită perioada deşi erau mai vechi şi produse şi ulterior controlului", a declarat Vasile Lincu, liderul Pro Lex.

În 2006, 15 lucrători vamali au fost anchetaţi la Vama Ploieşti pentru că au luat câte 9.000 de euro pentru a întocmi mai repede nişte acte. Procesul este de departe de a se fi terminat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON