URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 06 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Martie 2024, 18:26

Rezultatele simulării la Bacalaureat, în Bihor: Doar 58% dintre candidați au luat note de peste 5 la limba română

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Proba la limba română le-a dat bătăi de cap elevilor din Bihor, la simularea examenului de Bacalaureat. Conform Inspectoratului Școlar, 58% dintre elevii bihoreni au luat note peste 5 la această evaluare.

La examenul de limba maternă, note peste 5 au luat 76% dintre elevi, la proba obligatorie a profilului – 60%, iar la proba la alegere 70%.

„Rezultatele vor fi comunicate individual și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”, a transmis, vineri, IȘJ Bihor.

La simularea Bacalaureatului au participat 3.835 de elevi din Bihor, din totalul de 4.056 candidați.

Notele obținute de liceeni la simulare nu se trec în catalog decât la solicitarea scrisă a acestora.

În perioada următoare, școlile care au organizat simularea la Bacalaureat vor trebui să transmisă Inspectoratului Școlar un raport de analiză și un plan de măsuri pentru optimizarea rezultatelor.

Sub media națională

La nivel național, rezultatele elevilor sunt ceva mai bune: rata de promovare la examenul de limba română este de 60%, la limba maternă de 84%, iar la proba obligatorie și la cea la alegere de câte 64%.

Potrivit Ministerului Educației, școlile vor obține borderourile asociate fiecărei evaluări până cel târziu la data de 20 martie, iar profesorii vor avea acces la ele, pentru a putea dezbate cu elevii greșelile făcute.

„Profesorii care predau disciplinele la care s-au susținut probele simulării au acces la lucrările elevilor din clasele la care predau, precum și, începând cu 20 martie, la borderourile de evaluare corespunzătoare. Conducerile unităților de învățământ vor pune la dispoziția cadrelor didactice borderourile de evaluare transmise de la nivelul Ministerului Educației prin inspectoratele școlare, pentru a fi folosite în procesul de vizualizare a lucrărilor de către elevi/părinți”, a transmis Ministerul. 

Cât despre modalitatea de comunicare a rezultatelor, Ministerul Educației a transmis că face demersuri pentru dezvoltarea platformei de evaluare digitalizată, astfel încât, începând de anul școlar viitor, elevii să le vadă pe site-ul dedicat, așa cum văd rezultatele examenelor naționale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Consecințele...
...pierderii timpului pe internet, a lipsei autorității părinților și a lipsei principiilor de viață. Desigur și programa încărcată, neselectată și neatractivă de cele mai multe ori care generează oboseală suplimentară.
Postat 16 Martie 2024, 14:07 de georgemarian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5085 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON