URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 09 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Martie 2016, 15:10

Revizuirea hotărârilor penale. Decizie a Curţii Constituţionale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conform unui comunicat din 3 martie 2016, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală - care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate - este neconstituţională.

Dispoziţia legală declarată neconstituţională prevede că revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În reglementarea cazului de revizuire examinat, reglementat de art.453 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală, deşi intenţia legiuitorului a fost de a da eficienţă controlului de constituţionalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege.

În speţă, Curtea a constatat că motivul substanţial şi imperios care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de instanţa de contencios constituţional.

Mai precis, Curtea Constituţională a apreciat că nu este permis ca să se solicite pur şi simplu revizuirea unei hotărâri penale definitive în situaţia în care un text de lege care a fost aplicat în proces a fost declarat neconstituţional ulterior pronunţării unei hotărâri definitive în cauză.

Pentru a putea beneficia de revizuire este necesar ca persoana care apreciază că un text de lege este neconstituţional să invoce acest lucru în cursul procesului şi nu ulterior finalizării acestuia.

Dacă s-ar aprecia altfel, ar însemna ca deciziile Curţii Constituţionale să se aplice retroactiv în condiţiile în care articolul 147 din Constituţie prevede foarte clar că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi produc efecte numai pentru viitor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6285 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON