URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 24 NOIEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În primul rând, cred că ar trebui să definim ce însemnă drum de centură. O centură în adevăratul sens al cuvântului ar trebui să fie suficient de îndepărtată de oraş, încât, atunci când o străbaţi, abia să întrezăreşti localitatea pe care o ocoleşti. Practic, nici Oradea nu mai are centură, şoseaua e deja un inel interior al oraşului. Dar aşa cum e, centură sau nu, ne foloseşte de minune şi fără ea am fi fost cu nervii la pământ!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ce-a făcut şeful CJ Bihor săptămâna trecută, când a prezentat cele 12 criterii pentru alocarea banilor către primăriile din judeţ, este începutul celei mai importante reforme administrative din ultimii 30 de ani. Poate singura pe bune, nu formală, pentru că ţinteşte la rădăcina relelor din administraţia noastră. Dacă va fi adoptat - şi va fi - setul de reguli va scoate Bihorul, pur şi simplu, din feudalismul politic în care băltesc, de fapt, toate judeţele, oraşele şi comunele României.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt un fan mărturisit al instrumentelor digitale făcute să ne ușureze viața. Nu am mai plătit o factură la ghișeu de câțiva ani, evitând să pierd timp prețios și să văd fețe acre și plictisite dincolo de un geam de sticlă. Cumpăr de pe internet de câte ori am ocazia, comunic fervent prin mesaje și emailuri cu cei pe care nu îi pot întâlni, mă informez de pe diverse site-uri și platforme. Internetul îmi este util, chiar indispensabil, în toate activitățile profesionale, așa că îmi recunosc dependența de el.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre modul în care își face campania electorală Viorel Cataramă, candidatul Pro România Bihor pentru Senat?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Având în vedere faptul că în curând chiar se vor desfăşura alegeri parlamentare în România, în ciuda crizei sanitare, cred că este important să se cunoască cele mai importante aspecte prevăzute în Constituţie în legătură cu rolul şi activitatea Parlamentului, precum şi cu statutul senatorilor şi deputaţilor. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea gripei se efectuează prin utilizarea vaccinurilor cu virus inactivat. Aceste vaccinuri sunt preparate din virusuri gripale de tip A şi B ce au circulat în sezonul precedent. Dacă tipul de virus circulant în momentul vaccinării este strâns înrudit cu cel din compoziţia vaccinului, se realizează o protecţie de 50-80% faţă de infecţie.
19 Ianuarie 2013, 11:02

RER curăţă zăpada din oraş cu 20 de utilaje (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea s-a înălbit iar. În urma ninsorii din noaptea de vineri spre sâmbătă, 11 utilaje ale RER Ecologic Service au ieşit de la ora 4 dimineaţa pe străzi, pentru a împrăştia materiale antiderapante.

Maşinile au acţionat pe străzile din Urgenţa 1, adică cele mai importante artere ale oraşului, împrăştiind peste 100 de tone de antiderapant.

De la ora 7 dimineaţa, autovehiculele au ieşit şi pe străzile din categoria a II-a de urgenţe. "În acest moment 20 de maşini acţionează la pluguit zăpada pe străzile din municipiu, iar alte două maşini însoţesc municitorii RER care curăţa zona centrală, dar şi trotuarele şi scările aferente podurilor", se arată într-un comunicat al Primăriei, remis sâmbătă dimineaţă.

Municipalitatea le aminteşte orădenilor că au obligaţia să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea. "Pentru nerespectarea acestor obligaţii pot fi aplicate sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 500-2000 lei pentru persoane fizice şi 1500-2500 lei pentru persoane juridice", se mai precizează în comunicat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Penibil!
Sunt curios la ce ora au iesit utilajele RER la dezapezire. La ora 7:30 nu se vedea nici o actiune a utilajelor. Ca de obicei, iarna ne ia din nou prin surprindere. As vrea sa vad harta GPS cu traseele utilajelor din gata de 19.01, ca tot se laudau ca monitorizeaza prin acest sistem traseele. Podul Sovata nu era curatat de loc, la fel si B-dul Dacia, Decebal. RUSINE!
Postat 21 Ianuarie 2013, 09:08 de Un sofer
RER
bine macar ca lau pozat si pe acesta !!!!!!! cat despre restul utilajelor,posibil lipsesc sau sunt prea distruse sa apar in poze!!!!!!
Postat 19 Ianuarie 2013, 19:34 de marco
doar utilajul mercedes prezentat?
interesant doar poze cu un singur utilaj
Postat 19 Ianuarie 2013, 17:31 de someone
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1013 RON
  • 1 EUR = 4.8732 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON