Desfăşurat la finele primei săptămâni ale acestei luni, festivalul "Zilele comunei Bunteşti" i-a strâns laolaltă atât pe liderii PDL Bihor, cât şi pe omologii lor de la PSD. Nici nu-i de mirare, de vreme ce primarul localităţii, Sorin Degău, este membru PDL după ce câţiva ani buni a fost soldat credincios al PSD.
Mai haios este însă că parlamentarii social-democraţi au dat curs invitaţiei de a participa la festivalul în cadrul căruia s-a pus şi piatra de temelie pentru construirea unei săli de sport, fără să ştie că respectiva clădire a fost tocmai preţul pentru care Degău a fugit de la PSD la PDL, după ce însuşi ministrul Vasile Blaga i-a garantat acestuia că, în schimbul trădării, va primi bani de investiţie.
Cum s-ar zice, PD-L-iştii au venit la chef şi PSD-iştii la comemorare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.