URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Martie 2022, 18:00

Războiul din Ucraina: Macron a vorbit din nou cu Putin şi crede că "ce e mai rău acum urmează" (VIDEO)

Războiul din Ucraina: Macron a vorbit din nou cu Putin şi crede că 'ce e mai rău acum urmează' (VIDEO) (foto: Euronews / Instagram / Aptopix / Profimedia)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

​​Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, crede că "ce e mai mai rău acum urmează" în Ucraina, infomează Hotnews.ro.

Macron a avut o discuţie de o oră şi jumătate cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în care acesta şi-a exprimat hotărârea de a continua ofensiva armatei sale în Ucraina, al cărei scop este "preluarea controlului" întregii ţări, potrivit Palatului Elysee.

Liderul de la Kremlin i-a spus preşedintelui francez că operaţiunea rusă se desfăşoară "conform planului" prevăzut de Moscova şi se va "agrava" dacă ucrainenii nu îi vor accepta condiţiile, a precizat preşedinţia franceză, citată de Le Figaro.

"Previziunea preşedintelui (n.r. Emmanuel Macron) este că ceea ce e mai rău acum urmează, ţinând cont de ce i-a spus preşedintele Putin", a transmis preşedinţia franceză. 

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-ar fi spus lui Vladimir Putin că a făcut o "greşeală majoră" în Ucraina, că se înşela cu privire la guvernul de la Kiev şi că războiul va costa scump Rusia pe termen lung, a afirmat un oficial francez citat de The Guardian.

În apelul telefonic iniţiat de Putin, liderul rus şi-ar fi reiterat hotărârea de a obţine dezarmarea Ucrainei, fie pe cale diplomatică, fie pe calea armelor, a declarat oficialul pentru Reuters. "Te minţi singur. Va costa scump ţara ta, ţara ta va ajunge izolată, slăbită şi sub sancţiuni pentru o perioadă foarte lungă de timp", i-ar fi spus Macron lui Putin. 

Pe de altă parte, agenţia de stat din Rusia, TASS, a transmis că Vladimir Putin a comentat în detaliu discursul către naţiune al lui Macron, fiind "în dezacord cu tezele exprimate". Putin a fost deranjat de faptul că preşedintele Franţei a calificat drept "miniciună" teza Kremlinului că desfăşoară "o luptă împotriva naziştilor din Ucraina".

Joi după amiaza, delegaţii Rusiei şi Ucrainei poată o a doua rundă de negocieri în privinţa conflictului în Belarus. 

Partea ucraineană cere Rusiei încetarea imediată a focului şi un "coridor umanitar" pentru evacuarea civililor din prima linie a frontului. Imagini de la negocieri au fost făcute publice.

Şi de această dată, trimişii Ucrainei, printre care şi ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, poartă haine verzi, de tip militar, în timp ce trimişii Rusiei poartă costume.

În acest timp, Rusia continuă să atace prin rachete şi bombardamente oraşele Ucrainei, făcând sute de victime atât în rândul militarilor, cât şi în rândul civililor. Presa transmite că au fost atacate clădiri civile, spitale, şcoli etc. 

Ucraina luptă încă. Preşedintele Volodimir Zelenski a ţinut şi joi un discurs mobilizator pentru populaţie, spunând că ucrainenii nu se tem şi nu se predau.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON