URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Iulie 2022, 17:03

Rata șomajului stagnează în Bihor: Puțin peste 2.800 de bihoreni nu au loc de muncă

Rata șomajului stagnează în Bihor: Puțin peste 2.800 de bihoreni nu au loc de muncă (fotografie cu caracter ilustrativ, din arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În Bihor sunt locuri de muncă disponibile, iar asta se vede și din rata scăzută a șomajului înregistrată în județ.

Potrivit Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă, în Bihor sunt înregistrați 2.814 șomeri, ceea ce înseamnă o rată de 1,06% raportată pentru luna iunie, similară cu cea din mai, când era de 1,09%.

Din totalul șomerilor, 1.491 sunt femei. De asemenea, tot raportat la numărul total de șomeri, 973 sunt beneficiari de indemnizaţie, iar 1.841 sunt șomeri neindemnizați. „În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.076  șomeri provin din mediul rural și 738 sunt din mediul urban”, a transmis AJOFM Bihor.

Pe grupe de vârstă, majoritari sunt șomerii care au între 40 și 49 de ani (698 la număr), urmați de cei care au peste 55 de ani (691), cei între 50 și 55 de ani (510) și cei între 30 și 39 de ani (426). Printre tinerii sub 25 de ani sunt înregistrați 312 șomeri, iar la cei cu vârste între 25 și 29 de ani – 177.

În continuare, cei mai mulți șomeri sunt cei cu studii primare (30%), urmați de cei cu studii gimnaziale (23%). Șomerii cu studii liceale și postliceale reprezintă 23%, cei cu studii profesionale 13%, iar cei care au terminat și o facultate 11%. Merită menționat, însă, că absolvenții de liceu și de facultate care se înscriu în evidențele AJOFM de îndată ce termină studiile (adică în lunile mai și iunie) primesc o indemnizație de sprijin, astfel că este o explicație pentru numărul mare de tineri care au intrat în baza de date a Agenției.

Cu cât au mai puține studii și vârsta mai înaintată, cu atât șomerii au șanse mai mici să-și găsească un loc de muncă. Potrivit AJOFM, 30% dintre bihorenii fără loc de muncă au foarte mici șanse să se angajeze, 27% sunt greu ocupabile, un sfert au șanse medii, iar 18% au șanse mari.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON