URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Septembrie 2015, 14:10

Puşi la plată! Primăria va închiria de la CFR terenul statului pentru a finaliza drumul expres

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bugetul local va plăti chirie pentru terenul statului! Consiliul Local şi-a dat marţi acceptul ca Primăria să închirieze sau să subconcesioneze de la CFR o suprafaţă de 13.600 de metri de teren pentru a putea finaliza lucrările la drumul expres. Terenul, situat în depoul CFR de lângă gara centrală se află în proprietatea statului, este administrat de Ministerul Transporturilor şi concesionat Companiei Naţionale de Căi Ferate.

Primăria are nevoie de acest amplasament pentru a putea termina constucţia drumului expres proiectat să lege străzile Ecaterina Teodoroiu şi Bihorului traversând prin depoul cale de circa 650 de metri.

"Iniţial am avut acordul de principiu al CFR pentru transferul celor 650 de metri în proprietatea municipiului, dar între timp, au spus că acesta se află în zona de siguranţă, deci nu se mai poate transfera. Varianta ar fi ca municipalitatea să preia această suprafaţă în închiriere sau subconcesiune", a spus primarul Ilie Bolojan într-o conferinţă de presă.

În acest sens, primarul Bolojan a fost împuternicit de Consiliul Local să negocieze cu reprezentanţii CFR nivelul chiriei cerute pe teren în baza unei evaluări făcute de un specialist independent.

La licitaţie, împreună...

Tot luni, consilierii locali au hotărât asocierea tuturor entităţilor subordonate municipalităţii în vederea achiziţionării de energie electrică prin licitaţie în scopul obţinerii unui preţ cât mai mic.

"Există un consum de energie electrică de circa 1,8 milioane euro pe an care nu este încă licitat. Compania de Apă Oradea şi OTL care au făcut licitaţie pentru achiziţia de curent au obţinut preţuri cu 8 - 10% mai mici. Dacă reuşim acelaşi lucru înseamnă economii de 150.000 - 180.000 de euro pe an, bani din care am putea amenaja o jumătate de parc", a susţinut edilul.

Pe lista asociaţilor se numără Primăria, Administraţia Imobiliară Oradea cu toate şcolile şi grădiniţele, Administraţia Socială Comunitară Oradea, Poliţia Locală, Clubul Sportiv Municipal, Centrul de Zi Oradea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Clinic Municipal Gavril Curteanu, Administraţia Domeniului Public şi Termoficare Oradea.

Conform hotărârii adoptate, licitaţia va fi organizată de compartimentul de specialitate al Primăriei, după care contractul efectiv va fi semnat cu fiecare asociat în parte.

Se reface lista ANL!

La propunerea municipalităţii, deliberativul local a mai hotărât organizarea unei noi sesiuni de depunere de dosare pentru locuinţe ANL. Sesiunea de depunere a cererilor şi a actelor doveditoare de către solicitanţii de locuinţe va avea loc în perioada 12 octombrie - 10 decembrie.

Organizarea unei noi sesiuni de preluare a dosarelor va avea loc pe fondul eliberării unor locuinţe ANL în condiţiile în care ultima listă de priorităţi a fost votată de Consiliul Local în 2008 şi nu mai este actuală.

Pentru a se putea califica, solicitantul şi membrii familiei sale vor trebui, printre altele, să nu deţină sau să fi deţinut fie şi în coproprietate o locuinţă pe care să o fi înstrăinat după 1990, să nu fi beneficiat de ajutorul statului prin credite sau subvenţii pentru achiziţia unei locuinţe şi să nu fie chiriaş al Administraţiei Imobiliare Oradea.

Pe de altă parte, tot în cadrul aceleiaşi şedinţe Consiliul Local a hotărât introducerea în programul de reabilitarea a faţadelor inclusiv a blocurilor din zona centrală. Prevederea se referă inclusiv la imobilele din Calea Averescu sau Bulevardul Decebal şi vizează îmbunătăţirea aspectului estetic al oraşului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Când hotia si prostia..
Cand hotia si prostia se intalnesc in primaria din Oradea, la plata vor fi pusi oradenii! Nu mai duceti lumea in eroare aratand cu degetul in alte directii decat spre incompetentii (sau poate hotii) ale caror fapte sau inactiuni au adus orasul in aceasta stare!
Postat 04 Octombrie 2015, 07:54 de User anonimizat
ISC Oradea versus Institutia Arhitectului Sef
Intrebarea este urmatoarea : institutiile care si-au dat avizul pentru implementarea proiectului,ca si cum totul este OK,ce au pazit ? Nimic."Noi muncim, nu gandim", "Ordinul se executa ,nu se discuta" - par sa spuna aceste institutii. Inspectoratul de Stat în Construcţii are obligaţia să verifice respectarea legalităţii cu privire la întocmirea, avizarea şi aprobarea documentaţiilor urbanistice, să verifice dacă Planurile de Urbanism zonal (PUZ) sau de detaliu (PUD) sunt complete şi dacă AU TOATE AVIZELE DE PRINCIPIU!!!???. "Această ineficienţă în combaterea încălcării legislţiei/actelor normative se datorează fie corupţiei, fie unor carenţe ale sistemului legislativ/actelor normative care reglementează aceste domenii”- ne relateaza un raport al unei comisii al Coprului de Control al MDRT.De asemenea, tot aici se afirma ca " în calitate de organ de control anume constituit ,ISC verifică conformitatea activităţii de urbanism şi amenajare a teritoriului cu dispozţtiile legale, intervenind prin punerea în aplicare a unei forţe materiale pentru a preveni sau a determina încetarea unei dezordini, a unei activităţi ilicite sau ilegale”,numai ca " ISC şi-a arătat ineficienţa în stoparea derapajului contravenţional sau infracţional în domeniul amenajării urbanistice şi cel al construcţiilor şi impunerea disciplinei în activitatea din acest domeniu." Si astfel avizam proiect dupa proiect,cu incalcari grave ale disciplinei in constructii,tolerate de aceste institutii (ISC,Institutia Arhitectului Sef), pentru proiecte precum :Drum expres/rapid Oradea-Biharkeresztes, Amenajare valea Pasteur La Oradea" fara nici un scrupul.Apropo ! Avand in vedere ca aceste doua proiecte necesita modificari /revizuiri majore (studii de fezabilitatea intocmite pe genunchi) si acum ,in al 12-lea ceas,cu toata stradania ISC Oradea de a le disimula,care este totusi utilitatea majora pentru care s-a dorit realizarea aceator investitii,fara nici o noima ??
Postat 03 Octombrie 2015, 00:01 de platona
?????????????????????
Alo Ambulanta?????Chiar n-avem un doctor sa-l trateze pe Ilie?????Poate iesim mai ieftin daca inchiriem un primare crescut la oras?Aloooo?
Postat 02 Octombrie 2015, 07:02 de grigore
@TDS
rad cu gura pana la urechi!! HA HA HA! Sa vorbesti tot timpul fara sa sti sa faci nimic
Postat 01 Octombrie 2015, 16:24 de David
HA HA HA
" Ma rad " cu gura pana la urechi! Ha ha ha! Sa proiectezi un drum fara sa stii despre ce e vorba???!!!
Postat 30 Septembrie 2015, 18:24 de TDS
...
Glumeam la faza cu TDS, evident...
Postat 30 Septembrie 2015, 16:23 de OradeaCivitas
TDS il facea mai bine!
TDS il facea mai bine...
Postat 30 Septembrie 2015, 16:19 de OradeaCivitas
bolovan
demisia bolojan
Postat 30 Septembrie 2015, 16:10 de pop2
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON