URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Iulie 2016, 13:40

Pompierii bihoreni, campioni zonali la descarcerare (FOTO)

Pompierii bihoreni, campioni zonali la descarcerare (FOTO) foto: ISU Crişana
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pompierii militari bihoreni s-au întors victorioşi de la faza naţională a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat, care a avut loc la Satu Mare în această săptămână. La start au fost înscrise echipaje din Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj, scopul competiţiei fiind perfecţionarea pregătirii în domeniul descarcerării şi acordării  primului ajutor calificat, dar şi identificarea unor tehnici inovatoare şi schimbul de bune practici în privinţa strategiilor de reducere a numărului de victime în urma producerii unei game complexe şi variate de situaţii de  urgenţă.        

Reprezentanţii ISU Crişana au ocupat locul I la proba "Descarcerarea din Vehicule" şi  locul II la "Acordarea Primului Ajutor Calificat", reuşind totodată performanţa de a obţine şi diplomele pentru  "Cel mai bun comandant de echipaj", acordată plutonierului adjutant Cser Jozsef, "Cea mai bună echipă de paramedici" (plutonier major Popa Aron, plutonier major Popa Daniel şi plutonier major Pop Sebastian) şi "Cea mai bună echipă de servanţi" (plutonier major Kiss Mihaly Szabolcs, plutonier major Gyori Olimpiu).

Lotul reprezentativ al Bihorului, coordonat de locotenent-colonel Lupşea Sorin, a avut în componenţă echipa de descarcerare, formată din plutonier adjutant Cser Jozsef (comandant echipaj de descarcerare), plutonier major Kiss Mihaly Szabolcs, plutonier major Gyori Olimpiu, plutonier major Popa Aron, plutonier major Popa Daniel şi plutonier major Pop Sebastian, şi echipa de prim ajutor calificat, alcătuită din plutonier major Zbârcea Dorin (comandant echipaj), plutonier major Perţ Raul şi plutonier major Varga Endre.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON