URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Noiembrie 2020, 12:50

Poliţia Locală Oradea, cu "lupa" pe ţarcuri: Orădenii care aruncă gunoaie pe lângă pubele riscă amenzi de până la 2.000 de lei! (FOTO)

Poliţia Locală Oradea, cu 'lupa' pe ţarcuri: Orădenii care aruncă gunoaie pe lângă pubele riscă amenzi de până la 2.000 de lei! (FOTO) foto: Ovi D. Pop
Poliţia Locală Oradea, cu 'lupa' pe ţarcuri: Orădenii care aruncă gunoaie pe lângă pubele riscă amenzi de până la 2.000 de lei! (FOTO) foto: Primăria Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru că în jurul a circa 100 de incinte cu deşeuri din Oradea se adună frecvent gunoaie, viceprimarul Arina Moş le-a cerut poliţiştilor locali să supravegheze intens toate ţarcurile şi să-i amendeze pe cei care abandonează deşeuri în afara recipientelor puse la dispoziţie de RER Vest.

Amenzi între 1.000 şi 2.000 lei

Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, agenţii vor demara marţi aceste monitorizări, în cadrul unei campanii intitulate "Zonele vulnerabile sub lupa Poliţiei Locale".

"Pe zona de curăţenie, întotdeauna e loc de mai bine. Există zone ale oraşului unde orădenii sunt extrem de disciplinaţi, înţeleg şi apreciază eforturile făcute de ani de zile de către administraţia publică locală, însă din păcate există şi zone vulnerabile, unde putem disciplina doar prin amenzi. În acest sens, încurajez Poliţia Locală Oradea să îşi facă treaba", a declarat viceprimarul Arina Moş, citată în comunicat.

Potrivit Regulamentului de salubritate a municipiului Oradea, amenzile pentru cei care aruncă ilegal gunoaie sunt cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei.

Sesizaţi problemele!

În Oradea sunt 800 de incinte destinate depozitării deşeurilor din cartierele de blocuri, iar la aproximativ o sută dintre acestea apar în mod repetat depozitări neregulamentare ale deşeurilor.

Gunoaiele sunt abandonate clandestin fie de locatarii blocurilor, fie de proprietarii de case care nu au contracte de salubritate şi, astfel, îşi lasă mizeriile lângă pubelele asociaţiilor de proprietari. De asemenea, se mai întâmplă ca sistemele de închidere a incintelor să se defecteze, un motiv în plus ca gunoaiele să apară în jurul lor.

"Pentru oricare dintre aceste situaţii, locatarii sunt rugaţi să facă cât mai repede sesizări către Primăria Oradea, fie prin aplicaţia mobilă gratuită "Oradea City Report", fie direct la Dispeceratul Poliţiei Locale, la telefon 0259.969. De reţinut faptul că cetăţenii vor putea sesiza inclusiv eventualele defecţiuni ale sistemului de închidere a incintelor, care vor fi astfel remediate", a mai transmis Primăria.

Pentru a-i determina pe orădeni să încheie contracte de salubritate, Poliţia Locală a cerut operatorului de salubritate RER Vest situaţia contractelor active, respectiv a celor suspendate sau reziliate. Conform regulamentului de salubritate, toţi locuitorii oraşului sunt obligaţi să încheie un contract cu operatorul RER Vest.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
"Amendez,deci exist" versus "Pompierul piroman"
Sunt doua filme de scurt-metraj care ruleaza in oradea-mare.Introducere: Oradeanul produce gunoi,direct proportional cu nivelul de trai.Ce face omul cu gunoiul? Pai,scapa cumva de el...Aici intervine geniul edililor:Hai sa facem gunoiul rentabil.Zis si facut:Ne-am scremut indelung si am gasit un privat care sa se ocupe de gunoi si sa ne scape de batai de cap. Privatul s-a executat si a emis regula de trei simpla:"Conform regulamentului de salubritate, toţi locuitorii oraşului sunt obligaţi să încheie un contract cu operatorul RER Vest.".Prin urmare ,a inchis tarcurile de gunoi dimpreuna cu firma Arikan,slavit sa-i fie numele.Rezultatul se vede in poza.Din lipsa de ocupatie si pentru divertisment,pompierul se gindi sa mai dea foc la ceva,si puse pe jar ditamai Politia locala,foarte ocupata sa dea amenzi pentru nepurtarea mastii:"Potrivit Regulamentului de salubritate a municipiului Oradea, amenzile pentru cei care aruncă ilegal gunoaie sunt cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei.". Sa fie primit. Urmeaza angajari in politie pentru detectarea si executarea contravenientilor.Pastele mamii voastre, cu fractii cu tot.VREAU doar un loc unde sa-mi pot arunca gunoiul,fara cartela,fara camere de supraveghere,fara politie,fara amenzi...asa,ca pe vremuri ,cind ma trimitea mamica cu galeata la tomberon.Mai lasati-o darcului de dezvoltare si ocupati-va de problemele de zi cu zi ale oamenilor.Auzi la ei: " toţi locuitorii oraşului sunt obligaţi". Obligati-va voi,ca v-ati pus in slujba locuitorilor urbei...
Postat 17 Noiembrie 2020, 19:48 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON