URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Februarie 2024, 10:15

Pacienții cu boli cronice cer eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale. Anul trecut, bihorenilor le-au fost plătite peste 150.000 concedii medicale

Pacienții cu boli cronice cer eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale. Anul trecut, bihorenilor le-au fost plătite peste 150.000 concedii medicale foto generic, arhivă BIHOREANUL: bolnavi oncologici tratați la Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice solicită autorităților eliminarea impozitării cu 10% din salariul brut a concediilor medicale, intrată în vigoare din 1 ianuarie 2024 și justificată prin numărul tot mare al concediilor medicale de la an la an.

Anul trecut, bihorenilor le-au fost plătite aproape 86 milioane de lei pentru mai mult de 150.000 de concedii medicale.

Bolnavii nu sunt asistați social

„Reglementările din România au mers multă vreme pe considerarea pacienților cronici ca fiind asistați social, pensionari, susținuți de stat. În prezent, bolile cronice afectează tot mai multe persoane, din ce în ce mai tinere, oameni activi, cu serviciu și responsabilități. Acești oameni trebuie încurajați să lucreze, susținuți atunci când au probleme, nu discriminați prin impozitarea veniturilor”, arată Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afectiuni Cronice, cea mai mare asociație ce reprezintă bolnavii cronici din România.

Reprezentanții COPAC, după cum a relatat hotnews.ro, arată că „înțelegem că decizia impozitării a venit pe fondul unui număr mare de concedii medicale, unele, poate, nejustificate”, dar afirmă că acesta „nu este cazul pacienților cu boli cronice sau boli rare”, prin urmare cer Guvernului și Parlamentului să ia măsuri pentru eliminarea impozitării pacienților cu boli cronice și rare”.

Cum a apărut „taxa pe boală”

Până la finalul anului trecut, indemnizațiile pentru concediile medicale erau taxate cu 25% contribuții la asigurările sociale (CAS) și cu 10% impozit pe venit, iar din 1 ianuarie 2024 la acestea se adaugă 10% contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS), sumă aplicată la nivelul brut al salariului trecut de angajator în contractul de muncă, în baza OUG 115/2023.

„Este o măsură profund nedreaptă. Cum poți să-i iei unui pacient cu cancer, când știi foarte bine cât suferă, 10% din bănuții ăia, care oricum nu-i ajung”, a protestat președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu.

Acesta a criticat noul impozit afirmând că el trebuie plătit de persoane care nu de puține ori suportă din propriile buzunare costuri ale unor consultații și analize medicale, pentru cumpărarea de medicamente ori pentru respectarea unui anume regim alimentar.

Cine achită noua „dijmă”

Noul impozit vizează nu doar veniturile angajaților, ci și deținătorii de PFA și persoanele cu profesii liberale care se asigură voluntar pentru concedii medicale. De la plata lui sunt exceptate doar „indemnizațiile pentru concedii medicale acordate în urma accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale”.

În schimb, este obligatorie în următoarele cazuri:
- Concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă din cauza bolilor obișnuite sau accidentelor în afara locului de muncă.
- Concedii medicale și indemnizații pentru prevenirea bolilor și recuperarea capacității de muncă.
- Concedii medicale și indemnizații pentru maternitate.
- Concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav.
- Concedii medicale și indemnizații pentru pacienți cu afecțiuni oncologice.
- Concedii medicale și indemnizații de risc maternal.

Concedii medicale de peste 1 miliard de euro

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, afirma la finele anului trecut că s-a ajuns în situația impozitării concediilor medicale din cauza sumelor record plătite pentru concedii medicale, dar și a faptului că unele persoane câștigau mai mult, în concedii medicale fiind, decât dacă ar fi muncit.

„Am ajuns în situația în care în concediul medical ai salariul mult mai mare decât dacă ai fi la muncă, pentru că aveam până la 1 ianuarie concediile medicale scutite de plata CASS. Cheltuielile pentru concediile medicale au ajuns la cifra record de 6,3 miliarde de lei. Nu vorbim de cei cu boli cronice, cu boli profesionale, de cei cu indemnizații de maternitate și paternitate. Vă dau un exemplu. O reorganizare a activității într-o instituție publică a dus adeseori la concedii medicale de 2-3 luni. Nu e o situație normală. Nu putem sta neputincioși să ne uităm cum cresc aceste costuri", a declarat acesta.

Potrivit ministrului, anul trecut în România s-au aprobat 4,3 milioane de concedii medicale.

Potrivit Casei Județene a Asigurărilor de Sănătate Bihor, anul trecut au fost înregistrate în județ 158.533 de certificate de concedii medicale depuse de angajatori, pentru care s-au plătit 85,749 milioane lei din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. Nu se știe, însă, ce proporție au ocupat, din aceste totaluri, concediile medicale și sumele aferente persoanelor cu boli cronice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Neputinta guvernului
Coruptia ucide am vazut cu totii. De acum vedem cum si incompetenta ucide. Boilor, puneti impozit 100 % pe spaga doctorilor care elibereaza concedii medicale nemeritate nu impozit pe boala omului necajit. Puscarie cu voi si cu toti cei vinovati de concedii trucate. Halal guvern si halal politicieni. Zeita coruptiei justitia va protejeaza platiti cu pensii speciale, politia asemenea, alte structuri ale statului care ar trebui sa vegheze asupra bunului mers a Romaniei la fel. Stat esuat.
Postat 08 Februarie 2024, 08:04 de scarbit
si cea zis bolos in incompetenta lui....
daca nu poate opri frauda cu concedii mediale la stat sa lase abuzurile pe mai departe dar sa ia banii de la bonavii de cancer si femeile insarcinate...si atunci mai vorbim de om credincios care vorbeste de iubirea aproapelui cand in spatele lui e satana la propriu :)
Postat 07 Februarie 2024, 10:56 de Traian
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON