URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 22 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Tarom are un vechi monopol pe cursele București - Oradea, ba surse din industrie spun chiar că ruta este cea mai profitabilă a companiei. O informație intuită și din prețurile biletelor, exorbitante, și din faptul că se găsesc greu cu o zi - două înainte de zbor, iar adesea chiar deloc. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 10 mai 2024, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat în 2023 de doi celebri parlamentari (Ion-Marcel Ciolacu și Nicolae-Ionel Ciucă), prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală, în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Aprilie 2022, 21:24

Ororile din Bucha continuă să iasă la iveală: Ruşii ar fi ţinut captive şi violat 25 de adolescente şi tinere. Câteva au rămas însărcinate

Ororile din Bucha continuă să iasă la iveală: Ruşii ar fi ţinut captive şi violat 25 de adolescente şi tinere. Câteva au rămas însărcinate Imagine din orașul Bucha, de lângă Kiev (ARIS MESSINIS/AFP via Getty Images)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ororile comise de armata rusă în oraşul Bucha continuă să iasă la iveală după ce soldaţii lui Putin au părăsit zona. Comisarul pentru drepturile omului din parlamentul ucrainean, Liudmila Denisova, a precizat pentru BBC că 24 de adolescente şi tinere, cu vârste între 14 şi 24 de ani, ar fi fost ţinute captive de ruşi într-un subsol, unde au fost violate în repetate rânduri, iar nouă dintre ele sunt acum însărcinate.

"Circa 25 de fete şi femei cu vârste între 14 şi 24 de ani au fost violate sistematic pe perioada ocupaţiei, în subsolul unei case din Bucha. Nouă dintre ele sunt însărcinate", a spus Liudmila Denisova, care adună dovezi privind cruzimea armatei ruse.

Comisarul pentru drepturile omului a afirmat, conform BBC, că ruşii le-ar fi spus victimelor că le vor viola până când acestea nu îşi vor dori să mai aibă vreodată contact sexual, astfel încât să nu aducă pe lume copii ucraineni.

Denisova a mai transmis că este deocamdată imposibil de estimat câte astfel de orori au comis soldaţii Rusiei în Ucraina.

Marţi, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus, adresându-se parlamentului din Lituania, că sunt raportare "sute de cazuri de viol", comise de soldaţii ruşi după invazie, inclusiv asupra copiilor. "În zonele eliberate, continuă documentarea şi investigarea crimelor de războii comise de Rusia. Aproape în fiecare zi găsim gropi comune cu morţi. (...) Adunăm mărturii. Sunt mii şi mii de victime. Sunt sute de cazuri de tortură. (...) Sunt înregistrate sute de cazuri de viol, inclusiv asupra unor fete tinere şi copii foarte mici", a spus Zelenski.

Moscova neagă astfel de acuzaţii, potrivit presei internaţionale.

O femeie de 50 de ani, care locuieşte la circa 70 de kilometri de Kiev, a povestit pentru BBC cum un soldat rus a violat, în timp ce alţii i-au omorât soţul. Soldaţii au rămas în casa lor şi au ameninţat-o pe femeie să le dea diverse bunuri. În acelaşi cartier au fost găsite femei omorâte şi îngropate.

De asemenea, vinerea trecută, Liudmila Denisova a informat pe Facebook că a găsit cazul unei fete de 14 ani din Bucha, care este însărcinată după ce a fost violată de cinci bărbaţi.

Sunt acuze şi că soldaţii ruşi ar fi violat atât adolescenţi, cât şi copii, cum ar fi un băiat de 11 ani.

Echipe de specialişti în investigaţii criminale din Franţa şi din Marea Britanie au ajuns zilele acestea în Ucraina, pentru a contribui la documentarea crimelor şi celorlalte atrocităţi comise în timpul războiului, precizează Digi 24.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@KP
Esti platit in ruble?
Postat 13 Aprilie 2022, 13:39 de unul
Asave Rusul, nu poate mai mult
Asa a facut si Romanii, Polonezii etc, se lauda ca ce armata are, cand defapt planeta Rusia e paralela
Postat 13 Aprilie 2022, 09:47 de Sandu2100
Peste 9 luni trebuie luat probe de ADN.
Nu-i exclus ca rezultatul să arate că în gena bebelușilor există urme de Azov. Abia atunci vom afla adevărul despre atrocitățile Armatei Roșii și cum a participat aceasta la globalizare la noua ordine de facto.
Postat 13 Aprilie 2022, 09:40 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5756 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON