URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Iulie 2010, 21:15

Oradea ieri, Oradea azi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1946. A trecut războiul, vrem centrale!

Pornind de la certitudinea că "nicăiri în cuprinsul ţării nu sunt condiţiuni atât de prielnice construirii unor centrale mari hidroelectrice ca în acest judeţ", ziarul Crişana din 5 iulie 1946 dedică aproape o pagină unui articol despre posibilitatea realizării unor hidrocentrale în Bihor.

Din capul locului, însă, cititorii sunt informaţi că "bineînţeles, construirea unei centrale (...) este legată de multe condiţii, dintre cari prima este capitalul, care în timpurile actuale lipseşte cu desăvârşire", bugetul ţării fiind încă afectat de cel de-al doilea război mondial, nu de mult încheiat.

Totuşi, se menţionează că pârâul Drăgan, Valea Iadului, dar şi Crişurile ce străbat Bihorul sunt râuri numai bune pentru astfel de investiţii, şi, precum scrie în articol, "construcţiile - chiar dacă se pare ciudată această afirmaţie - ar fi amortizate în timp de zece ani".

Potrivit cotidianului, hidrocentralele ar susţine dezvoltarea industrială din Bihor, cu atât mai mult cu cât "puterea apei este cu totul gratuită". Şi într-adevăr, în cei 50 de ani de socialism s-au construit câteva asemenea obiective...

ceausescu.jpg1989. "Eforturi conjugate" pentru investiţii

La fel ca în 1946, când se doreau investiţii în apele judeţului, şi în 1989 erau preocupări similare. În Crişana din 12 ianuarie 1989, în articolul "Noi amplitudini ale dezvoltării judeţului - Investiţii ‘89" se menţionează câteva din obiectivele "realizate din fondurile statului şi contribuţia bănească şi în muncă a populaţiei".

Articolul debutează cu o concluzie asupra anului abia încheiat, în care se depăşise cu aproape 40 de milioane planul valoric, "fiind puse în funcţiune importante capacităţi de producţie şi începute sau continuate obiective pentru noi capacităţi energetice şi amenajări pe Crişul Repede".

O altă reuşită a fost realizarea de instalaţii solare pentru "prepararea apei calde de consum la 895 apartamente din strada Nojoridului, Oradea". Pentru noul an se dorea realizarea finalizărilor de capacităţi energetice la CET II, dar şi hidrocentrala de la Fughiu.

În final, se face apel la constructori şi beneficiari să facă "eforturi conjugate" pentru a se încadra în graficele de execuţie şi în "indicaţiile formulate de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu". Măcar pe-atunci se investea ceva...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON