URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Februarie 2023, 19:31

Opera Rigoletto aduce Corul bărbătesc și soliști de la Opera Națională Română pe scena Teatrului Regina Maria

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Capodoperă a repertoriului internațional de operă, Rigoletto de Giuseppe Verdi va aduce pe scenă Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, Corul bărbătesc al Operei Naționale Române Cluj-Napoca, condus de Corneliu Felecan, precum și soliști ai Operei Naționale Române Cluj-Napoca și ai Operei Naționale București, care vor da voce personajelor melodramei.

Concret, Florin Estefan va fi Rigoletto, Daniel Magdal: Ducele de Mantua, Diana Țugui: Gilda, Corneliu Huțanu: Sparafucile, Alexandra Leșiu: Maddalena, Janetka Hoșco: Giovanna, David Pogana: Monterone, Sergiu Garabajii: Marullo, Sebastian Balaj: Ceprano, Anna Stănescu: Contesa Ceprano & Pajul.

Baritonul Florin Estefan a studiat la Facultatea de Muzică din Oradea și s-a perfecționat ulterior la Cardiff și Florența. În prezent, este solist și manager general al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și cadru didactic la Academia de Muzică Gheorghe Dima.

Conducerea muzicală îi aparține maestrului David Crescenzi, care colaborează frecvent cu operele și filarmonicile din România, dar și cu instituțiile de cultură din Italia, Croația, Egipt sau Qatar.

Rigoletto a avut premiera la Teatrul La Fenice din Veneția, la 11 martie 1851 și este considerată una dintre cele mai valoroase lucrări ale lui Giuseppe Verdi. Subiectul său tragic se creionează în jurul Ducelui de Mantua, a bufonului său Rigoletto și a fiicei acestuia, Gilda. Titlul inițial al operei a fost La maledizione (Blestemul), care se referă la destinul tragic al tinerei, îndrăgostite de seducătorul duce, aceasta sfârșind în brațele propriului tată.

Evenimentul, care este unul de amploare și pune în scenă opera în mod integral, va avea loc joi, de la ora 19, la Teatrul Regina Maria din Oradea, iar bilete mai pot fi cumpărate aici, la prețuri de 30 și 60 de lei, la balcon, respectiv la lojă, cele de la parter fiind sold out.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON