URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 04 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
31 Martie 2023, 15:15

"O să ne dăm toţi banii pe abonamente!": 100 de persoane au protestat la Consiliul Judeţean din cauza scumpirii abonamentelor pe o rută din Bihor (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Avem salarii de circa 1.800 de lei, iar un abonament a ajuns să coste 340 de lei. Nu ne permitem!". Asta au reclamat circa 100 de bihoreni care fac naveta aproape zilnic cu autobuzele de pe ruta Oradea - Şerghiş şi care au protestat, vineri, la Consiliul Judeţean, din cauza majorării preţurilor abonamentelor şi a scoaterii unor curse din program.

Mai scumpe cu 120 de lei

Oamenii au recurs la acest gest după ce consilierii judeţeni au aprobat joi noile tarife cu care firmele de transport vor opera, în urma unor licitații, pe mai multe trasee din Bihor, inclusiv pe cel pe care aceştia fac naveta.

Concret, miercuri, Consiliul Judeţean a acordat licenţe firmelor pentru 13 loturi.

Pe lotul 2, adică pe traseele Oşorhei - Oradea, Oradea - Cheriu, Oradea - Felcheriu, Oradea - Husasău de Criş şi Oradea – Serghiş, licitaţia a fost câştigată de SC ACULAR COM SRL, valoarea ofertei fiind de 12.025.622,98 lei, fără TVA.

Călătorii de pe ultimul traseu s-au revoltat după ce au aflat cât vor trebui să plătească pentru un abonament.

"Până acum dădeam pe ruta Oradea - Şerghiş 220 de lei şi acum va fi 340 de lei. După ce am vorbit la autogară, unde am vrut să ne facem abonamentele, am aflat şi că traseul nostru are o lungime de 41 de kilometri, dar până acum ştiam clar că sunt 30 de kilometri", a explicat BIHOREANULUI bihoreanca Kenderesi Ildiko (foto)

Fără cursa de sâmbătă

Oamenii au manifestat pașnic, fără pancarte sau sloganuri, în prima parte a zilei de vineri, în fața sediului Consiliului Judeţean din Parcul Traian.

La un moment dat, ei au fost invitaţi în sala mare a instituţiei de vicepreşedintele Mircea Mălan pentru a-şi prezenta doleanţele.

"Noi ne-am luat zi liberă de la serviciu ca să venim aici şi să protestăm. Majoritatea avem salarii de circa 1.800 de lei şi avem şi copii. Preţurile sunt foarte mari, iar noi nu ne permitem. Dacă ajungem să plătim trei abonamente de câte 340 de lei într-o familie, înseamnă că ne vom da toţi banii pe ele! O să ajungem să ne împrumutăm la bancă ca să le putem plăti. Puneţi-vă în pielea noastră! V-aţi permite la un salariu mic să plătiţi trei abonamente de 300 şi ceva de lei?", l-a întrebat pe Mălan o altă navetistă.

O altă nemulţumire a protestatarilor a fost eliminarea cursei de sâmbătă din program. "Sâmbătă de la ora 13 aveam acea cursă. Era potrivită pentru mulţi dintre noi, cei care lucrăm la RER. Pe noi nu ne-a înştiinţat nimeni de noile modificări", a spus un alt manifestant.

"Vedem peste o lună"

După ce i-a ascultat, vicepreşedintele CJ Bihor Mircea Mălan le-a explicat că traseele şi tarifele au fost discutate cu primarii din comunele respective.

"Este evident că transportul public de persoane în interiorul judeţului Bihor ar trebui să fie la un preţ cât mai mic şi condiţii cât mai bune. Ştim că pot apărea câteva probleme, de aceea, înainte de asta, am invitat primarii din comunele respective - Vârciorog (din care face parte și satul Serghiș - n.r.) şi Copăcel (din care face parte satul Chijic, Sărand și Copăcel de pe aceeași rută către Serghiș - n.r.) - care ştiu cel mai bine ce se întâmplă acolo, şi pe proprietarul firmei respective de transport (Acular - n.r.). Le-am spus să potrivească cursele în funcţie de câţi călători sunt, pentru că eu nu am de unde să ştiu câţi navetişti circulă. Propunerea a fost acceptată de cei doi primari. Am convenit să fie aceleaşi curse cu excepţia celei de sâmbătă. Dacă vom constata că există nevoie de acea cursă, cu siguranţă va fi adăugată. O să discut cu operatorul să vedem dacă putem introduce şi acea cursă şi dacă sunt într-adevăr probleme la calcularea lungimii traseului. Eu spun să dăm drumul curselor aşa cum sunt şi vedem peste o lună ce se întâmplă, care sunt problemele", le-a spus Mircea Mălan bihorenilor.

Discuţiile s-au lungit apoi preţ de aproape o oră, timp în care s-au expus aceleaşi idei.

În mare, cetăţenii au spus că sunt de acord cu scumpirea abonamentelor, dar cu sume mai mici, de 20, 30 sau 40 de lei.

"Înţeleg că vă este greu, dar noi nu mai putem face nimic deocamdată. Încercăm să mai purtăm discuţii, dar cursele trebuie să înceapă deocamdată aşa cum au fost ele plănuite", a conchis Mălan.

Înainte de a ieşi din sală, mulţi s-au întrebat cum îşi vor plăti de luni abonamentele de acum încolo. "Ne-am luat o zi liberă de la muncă şi n-am rezolvat nimic. Numai noi `om şti cum vom plăti", a mai spus Mirela Brata.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, aleșii bihorenilor au aprobat joi în unanimitate noile tarife pentru zonele adjudecate de aceste firme, fapt care i-a nemulțumit pe navetiștii de pe traseul Oradea – Șerghiș care au reclamat că firma Acular ar urma să practice prețuri majorate cu 50% la abonamente și cu 100% la bilete.

Întrebat joi de BIHOREANUL despre nivelul prețurilor stabilite de noii operatori și despre nemulțumiri ale călătorilor, Mircea Mălan a spus că problema transportului intrajudețean de persoane este una „extrem de complicată la nivelul întregii țări”, arătând că nivelul salariilor angajaților acestor firme, precum și prețul combustibilului a crescut și apreciind că există niște „realități care nu pot fi controlate”.

Cât despre prețuri, vicepreședintele CJ a precizat că unii dintre operatori circulă, de fapt, cu prețuri mai mici decât cele cu care s-au prezentat la licitație, fiindcă vor să-și păstreze clienții. Totodată, Mălan a spus că se poată discuții cu primarii din comunele vizate și cu firmele de transport pentru optimizarea orarelor și tarifelor. 

Detalii, în articolul „A fost aprobată lista noilor tarife care vor fi practicate pe cursele județene de autobuz din Bihor. Vezi prețurile! (DOCUMENT)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Voi l-ati votat
Asta ati vrut asta ati votat.
Postat 02 Aprilie 2023, 05:51 de Petre93
Toatal deacord cu oameni
De fapt ei sunt cei care vor sa lucreze, și lucrează pe minimum pe economie.
Postat 01 Aprilie 2023, 16:59 de Sandu2100
Pret baril - minim
Petrolul a scazut la cel mai mic pret din ultimul an, 2023-03-24 74.240$.[ https://www.globalinfo.ro/z/pretul_petrolului_titeiului_brent_europa_cotatia_internationala.htm ]. Nu e un motiv suficient ca pretul transportului sa creasca cu 50-100%? Doar nu vroiati 16% cit e inflatia... Autobuzul nu merge cu gargara pnl-psd.
Postat 01 Aprilie 2023, 14:26 de excalibur
"Înţeleg că vă este greu, dar noi nu mai putem face nimic deocamdată"
Noi doar luam bani cu imprumut. Dobinzile le platiti voi. [ https://www.ebihoreanul.ro /stiri/ consiliul-judetean-bihor-mai-imprumuta- 100-de-milioane-de-lei-iata-de-ce-177812.html ]
Postat 01 Aprilie 2023, 11:08 de excalibur
Sub înaltul profesionalism al edililor liberali.
Au început pe tot Bihorul cu SMID și colectarea selectivă a deșeurilor. Trebuia făcut tarif la greutate, nu la numărul sacilor și volumul acestora ... dar asta i-a depășit complet pe habarniștii consiliului județean. Așa că, brusc de la o lună la alta și cu bâlbâiala specifică oricărui nou început de afacere, tariful la ridicarea gunoiului a crescut cu peste 250%. Acum au dat iar cu bâta-n balta incompetenței, de au sărit tarifele la transportul public din județ cu 100% ... și este doar startul pentru trecerea și la taxarea bagajelor călătorilor. E bun "cârmaciul" liberal și este deja mare specialist la umflat costurile ori împrumuturile bancare ... că nu orice prost știe să cheltuie banii altora.
Postat 01 Aprilie 2023, 07:46 de KP
Naveta p**ii
Cine va pune sa faceti naveta la Oraghe? Mutati-va in Prima Residence, ca e mai ieftin. Adica a fost, caci, de la 1 ianuarie 2023, echipa cistigatoare ciuca-ciolacu v-a pregatit o surpriza. 3% impozit pe pretul apartamentului. Nu-i mult, la 65.000 iese cam 2000. Da, de euro. 10.000 ron. V-ati speriat? Relax, vinzatorul plateste. Cumparatorul da maxim 1000€ taxe notariale. I love Romania. Iar daca, totusi o sa va dati toti banii pe abonamente, o sa fiti saraci cu acte si acelasi cuplu o sa va dea vouchere. Uraaaa...win-win
Postat 31 Martie 2023, 20:47 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON