URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Octombrie 2019, 18:42

O nouă gafă: Trump s-a răfuit cu presa și l-a lăsat baltă pe președintele Finlandei (VIDEO)

O nouă gafă: Trump s-a răfuit cu presa și l-a lăsat baltă pe președintele Finlandei (VIDEO) captura BBC
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, şi-a ieşit din fire la o conferinţă de presă susţinută în comun cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto, la Casa Albă. Trump s-a arătat deranjat de întrebările incomode ale reporterilor, iar după ce a acuzat presa că este coruptă, a ieşit fulger din sală, lăsându-şi în urmă omologul.

Potrivit Digi24.ro, scena s-a petrecut în contextul în care jurnaliştii au vrut să afle ce anume l-a rugat Trump pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să investigheze în cazul lui Joe Biden.

"Dacă presa ar fi corectă, cinstită, dreaptă şi puternică, am fi o naţiune şi mai măreaţă. Am fi o naţiune şi mai măreaţă dacă nu am avea posturi ca CNN unde sunt oameni corupţi. Vă mulţumesc tuturor!", a spus Trump.

După ce s-a răfuit cu presa, liderul SUA a ieşit fulgerător din sală şi l-a lăsat în urmă pe preşedintele finlandez Sauli Niinisto, care participa şi el la conferinţă. Gestul său lipsit de politeţe şi diplomaţie a fost criticat în lumea întreagă.

Camera Reprezentanţilor din SUA a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden, aminteşte Digi24.

În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor i-a trimis citaţii secretarului de Stat Mike Pompeo prin care îi solicită să ofere toate documentele referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.

Scandalul a pornit de la o conversaţie telefonică pe care Donald Trump a avut-o cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la 25 iulie anul acesta. 

Stenograma convorbirii arată că preşedintele american a făcut presiuni asupra omologului său ucrainean pentru a demara o anchetă în privinţa fostului vicepreşedinte Biden şi a fiului lui, care era în consiliul de administraţie al unei companii, Burisma, deţinute de un oligarh ucrainean. (Numirea lui Hunter Biden în această companie s-a făcut în mai 2014, după ce fostul preşedinte Viktor Ianukovici fusese alungat de la putere prin protestele din Piaţa Maidan şi după ce Rusia începuse procesul de anexare a Crimeei.)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Are dreptate!!!
De fapt Trump are dreptate, CNN este un fel de lantrina 3, este un canal detinut de democrati care il ataca pe Trump in toate felurile. De fapt oamenii aici in SUA il apreciaza pe Trump, nu pot sa spun ca il iubesc, dar face lucruri bune.
Postat 03 Octombrie 2019, 23:49 de artistul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON