O ambulanţă aflată în misiune a ajuns în şanţ, sâmbătă după amiază, pe DN 79, în apropiere de Nojorid, după ce şoferul a încercat să evite impactul cu un camion ce venea de pe contrasens.
Potrivit managerului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, dr. Liciniu Venter, autospeciala avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, grăbindu-se să intervină la un caz medical în Apateu.
"Era în depăşire, iar din faţă venea o maşină al cărei şofer a încetinit, însă remorca i-a intrat în balans. Ca să evite un impact, şoferul nostru a tras dreapta şi a intrat în şanţ. Cele două maşini nu s-au atins, iar nimeni nu a fost rănit", a declarat Venter pentru BIHOREANUL.
Acesta a precizat că spre caz a fost mobilizată o altă autospecială, în vreme ce ambulanţa care a ajuns în şanţ a fost scoasă cu ajutorul unor trecători.
"Maşina nu are avarii, a venit pe roţile ei de acolo, însă pentru a ne asigura că totul este în regulă va fi supusă unei inspecţii", a mai precizat Venter.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.