Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a anunţat că va începe testele aplicaţiei Ro-Alert în unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului Bihor.
"Joi, 20 septembrie a.c., în intervalul orar 17.00 – 19.00, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va transmite un mesaj pentru testarea sistemului Ro-Alert, către populaţia din unităţi administrativ- teritoriale situate în zona de est a judeţului. Astfel, persoanele aflate în zona vizată, care au telefoanele configurate pe portalul Ro-Alert, vor primi pe terminalele mobile conectate la reţelele operatorilor de telefonie mobilă din România, notificări cu mesajul: "Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului Ro-Alert. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecţie. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă", se arată într-un comunicat transmis miercuri de ISU Crişana.
Chiar dacă telefonul este în modul silenţios, mesajul va fi însoţit de un sunet diferit faţă de semnalele transmise în mod normal de telefon, sunet care nu poate fi oprit decât după citirea mesajului.
"Într-o situaţie reală, dacă telefonul este oprit, mesajul va fi primit la pornirea telefonului, doar dacă mai este în vigoare situaţia de urgenţă pentru care acesta a fost transmis", se mai arată în comunicat.
Între 21 şi 24 septembrie, ISU va continua testările. Mai precis, vineri între orele 10 şi 12 vor fi trimise mesaje utilizatorilor din localităţile Salonta, Săcueni, Beiuş şi Aleşd, iar în intervalul orar 17.00 -19.00 celor din municipiul Oradea, în zona situată pe malul drept al Crişului Repede;
Luni, între orele 10 şi 12, respectiv 17 şi 19, mesajele vor fi transmise în toate unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului. Testările din Bihor vor continua în 26 septembrie.
Configuraţi telefonul!
"Transmiterea acestor mesaje de tip Cell Broadcast sunt destinate avertizării şi alarmării populaţiei pentru adoptarea comportamentului necesar autoprotecţiei, în situaţia în care viaţa şi sănătatea persoanelor sunt puse în pericol iminent, cum ar fi: fenomene meteo extreme, inundaţii ameninţătoare, atacuri teroriste sau alte situaţii care ameninţă grav comunităţile", a mai informat ISU Crişana.
Ca să primească mesajele, bihorenii trebuie să îşi configureze telefoanele, urmând indicaţiile de pe site-ul aplicaţiei, https://ro-alert.ro, secţiunea Configurare telefon.
Mesajele Ro-Alert pot fi recepţionate pe întreg teritoriul României acolo unde există acoperire a reţelelor publice de comunicaţii mobile şi nu este necesară instalarea unei aplicaţii pe telefoanele mobile. Sistemul funcţionează indiferent dacă utilizatorul deţine servicii de tip abonament sau prepay, iar recepţionarea mesajelor nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori.
Mesajul de avertizare poate fi transmis doar pentru anumite zone ameninţate de situaţii de urgenţă şi este particularizat în funcţie de tipul evenimentului produs ori prognozat, selectarea terminalelor făcându-se după zona în care se manifestă o urgenţă majoră, astfel că mesajul va fi recepţionat doar de populaţia aflată în celula respectivă. Configurarea telefonului mobil nu necesită comunicarea numelui şi a numărului de telefon ale utilizatorului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.