URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Februarie 2019, 12:11

Murdăreşti? Plăteşti!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zonele naturale bihorene sunt mândria noastră! Frumusețile naturii pot fi rampe de lansare economică a unor sate din Bihor, dar momentan ele sunt îngropate în gunoaiele aruncate, într-un procent covârșitor, chiar de către localnici. Aceştia nu realizează, se pare, faptul că turismul ar duce la dezvoltarea zonei și, mai ales, ar aduce mai mulți bani primăriei comunei lor, care astfel ar putea face grădinițe, școli, asfaltări, canalizări, parcuri, etc...

Nu ştiu de ce codrul, care era frate cu noi, a ajuns acum să fie batjocorit de noi! Când într-o comună cu 300 de numere de casă vor fi tot atâtea contracte de salubritate, atunci va fi altfel. Dar până atunci localnicii vor folosi natura ca un tomberon. E o problemă pe care nu va mai trebui să o ignorăm, dacă vrem dezvoltare. Avem nevoie de măsuri coercitive, iar toţi primarii bihoreni să decidă că la acest capitol nu se poate face rabat de la lege nici pentru mamă, frate sau verişor. Dacă vor face curăţenie, vor vedea că le va fi mai bine tuturor.

Am încercat să susțin această problemă de mediu, ca prioritate a județului, și să reușim o pace între toate partidele pentru rezolvarea ei. Parcuri industriale în toate comunele nu vom avea niciodată, dar la ce zone superbe sunt în Bihor, am putea dezvolta turismul, care să creeze locuri de muncă și impozite pentru dezvoltarea acelor comune.

Acoperiţi de gunoaie nu vom fi o atracţie turistică. Chiar dacă operatorii de turism se străduie să facă orice pentru aducerea turiștilor pe plaiuri bihorene, aceștia vor pleca dezgustați, nu vor mai reveni, ba ne vor face şi o antireclamă. Măcar rușinea față de străinii care ne vizitează să ne facă să respectăm natura. Parcă eram cel mai ospitalier popor, nu?

Haideți să punem în valoare frumusețile județului nostru! Haideți să fim, fiecare dintre noi, un inspector de mediu, iar la fiecare abatere pe care o vedem, să atenționăm autoritățile sau să îi ruşinăm pe cei care aruncă gunoaie pe jos! Natura ne hrănește şi ne crește, merită să o salvăm de chinuri...

Sebastian Lascu
Consilier judeţean PNL

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON