URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Martie 2021, 21:46

Ministrul Educaţiei: Vacanța de primăvară va fi prelungită cu 3 săptămâni, iar finalul anului şcolar se amână pentru 2 iulie (VIDEO)

Ministrul Educaţiei: Vacanța de primăvară va fi prelungită cu 3 săptămâni, iar finalul anului şcolar se amână pentru 2 iulie (VIDEO) foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat marţi că vacanţa de primăvară va fi prelungită cu trei săptămâni, astfel încât aceasta să includă Paştele catolic şi pe cel ortodox, dar şi să se reducă mobilitatea în perioada lunii aprilie, în contextul pandemiei de Covid-19. De asemenea, finalul anului şcolar se amână pentru 2 iulie. 

Concret, vacanţa elevilor va avea loc în perioada 2 aprilie - 4 mai. Vacanţa de primăvară trebuia să înceapă pe 2 aprilie şi să dureze o săptămână, respectiv până duminică, 11 aprilie, astfel că se prelungeşte cu 3 săptămâni, incluzând şi mini-vacanţa de 1 mai.

Luna aprilie, "cea mai dificilă"

"Am propus modificări în structura anului şcolar. Propunând o vacanţă de primăvară din 2 aprilie - 4 mai, va cuprinde perioada sărbătorilor pascale catolice şi ortodoxe. Vacanţa de primăvara va fi prelungită cu trei săptămâni, începând cu 2 aprilie până pe 4 mai. Astfel, perioada lunii aprilie, care este cea mai critică din perspectivă epidemiologică, va beneficia de o scădere a mobilităţii", a spus Cîmpeanu, potrivit Digi24.ro.

Ministrul şi-a motivat decizia şi din punct de vedere al pandemiei, "observând evoluţia epidemiologică din ce în ce mai gravă".

Cîmpeanu afirmă că, pe lângă faptul că vacanţa prelungită ar reduce mobilitatea luna aprilie, "care se anunţă ca fiind cea mai dificilă", măsura are drept scop "să permită organizarea examenului de bacalaureat la aceleaşi date chiar dacă vom fi nevoiţi, ca anul trecut, să echivalăm competenţele şi să organizăm proba de competenţe digitale după bacalaureat".

Ministrul a spus că există şi un "al patrulea avantaj", să permită încheierea simulărilor pentru Bacalaureat şi Evaluarea naţională până pe 31 martie.

"Bacalaureatul rămâne pe loc, Evaluarea naţională ar urma să se organizeze după Bacalaureat, admiterea în liceu tot după Bacalaureat şi mai avem evaluarea la clasa a II-a, care era programată în luna aprilie - începea pe 20 aprilie - să fie mutată în luna mai. Deci, punând în balanţă avantajele, în primul rând micşorarea mobilităţii, am încercat să găsim soluţia optimă de echilibru pentru a pierde cât mai puţin", a mai spus Cîmpeanu.

Pe de altă parte, Alba24.ro scrie că, potrivit calendarului aprobat în acest moment, Evaluarea Națională ar trebui să înceapă în data de 22 iunie, cu proba la limba și literatura română. În ceea ce privește examenul de Bacalaureat, acesta va începe, potrivit calendarului aprobat, în data de 14 iunie, cu proba A – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română și să se încheie în 9 iulie cu afișarea rezultatelor finale.

Semestrul al doilea va fi prelungit

Marţi seară, ministrul a revenit cu precizări, susţinând că semestrul al doilea se va încheia pe 2 iulie, în loc de 18 iunie, deci cu două săptămâni mai târziu.

"Se mută practic 2 săptămâni din vacanţa de vară, în vacanţa de primăvară. În loc sa finalizăm semestrul al II-lea pe 18 iunie, se va încheia pe 2 Iulie", a anunţat el. 

De la această măsură vor fi exceptaţi elevii clasei a opta, care îşi vor finaliza cursurile pe 25 Iunie (în loc de 11 Iunie), elevii clasei a XII-a, care vor termina pe 18 iunie (în loc de 4 iunie) şi cei care frecventează învăţământul profesional şi tehnic, care îşi vor încheia cursurile pe 23 iulie (in loc de 9 Iulie).

Ordinul de ministru privind noua structură va fi publicat miercuri.

Vezi mai jos discursul ministrului!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON