URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
22 August 2021, 10:31

Maratonist la clape: Ca să poată înfiinţa în Oradea un muzeu al muzicii, pianistul Thurzó Zoltán va cânta 130 de ore continuu (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Născut într-o familie de muzicieni orădeni, pianistul Thurzó Zoltán a moştenit nu doar talent, ci şi dorinţele neîmplinite ale bunicului său, violonistul şi muzicologul Thurzó Sándor.

Visul lui Zoli, singurul pianist din Oradea ultimelor şase decenii care trăieşte exclusiv din banii câştigaţi în concerte, este ca oraşul să aibă un muzeu al muzicii. Pentru asta, este decis să doboare un record mondial şi să cânte continuu aproape şase zile. 

Patrimoniu de familie 

Thurzó Zoltán (38 ani) a crescut într-o familie unde muzica era cu adevărat importantă. Bunicul din partea mamei a fost Thurzó Sándor (1920-2009), un celebru violonist şi istoric muzicolog. "N-a avut doctorat, dar toată viaţa a cercetat istoria muzicii din Oradea", spune, mândru, nepotul.

Mai bine de 70 de ani, violonistul a citit ziare şi arhive, din România şi Ungaria, despre evenimentele muzicale din Oradea şi muzicienii de aici. 

"A identificat 238 de clădiri cu destinaţie culturală muzicală în oraş, a cumpărat instrumente şi documente, ori de câte ori a găsit ceva relevant. Familia noastră are în total peste 18.000 de piese care ar putea fi expuse", zice nepotul muzicologului. Într-un seif bancar, păstrează inclusiv o vioară folosită în 1760, la concertul pe care compozitorul austriac Michael Haydn l-a condus la Palatul Romano-Catolic din Oradea. "Începând de la acel concert, avem toată istoria muzicală a oraşului documentată", spune pianistul. De asemenea, patrimoniul familiei cuprinde şi toate manuscrisele originale ale compozitorului Bartók Béla!

Pianist de concerte 

Întreaga familie Thurzó era formată din artişti. Bunica lui Zoli, Tyukodi Margit, a fost cântăreaţă de operă, mama lui, Margit Terézia, a cântat la flaut, pian şi vioară, până când o accidentare a forţat-o să renunţe la cariera muzicală, iar fratele ei, Sándor József, le cântă şi azi orădenilor la vioară. 

Crescut de mamă şi bunici, Zoli (în fotografie, alături de familie) a dovedit la rându-i că are talent. La cinci ani, deja cânta la pian pe o scenă din Oradea, iar instrumentul i-a rămas cel mai apropiat camarad. Astăzi, este un pianist căutat, dar mai mult în afara României decât în ţară. De altfel, Zoltán este primul pianist din Oradea ultimilor 60 de ani care nu lucrează pentru Filarmonică sau vreo altă instituţie publică, ci trăieşte exclusiv din onorariile pe care le primeşte la concerte. 

Asta nu înseamnă că n-a cântat şi gratuit, pentru cauze nobile sau din pură plăcere. Numai în Oradea, a adunat peste 300 de concerte sold out, adică la capacitate maximă. "Partidelor politice le cer sume foarte mari, în speranţa că vor renunţa. Dacă spun că le convine tariful, mă duc să cânt, că măcar sunt mulţi banii", râde artistul. 

Muzeu de jumătate de milion de euro

Zoli a stat alături de bunicul său până la ultima lui suflare, renunţând chiar şi la o ofertă de a devenit profesor de muzică la o universitate din America, doar pentru a nu fi departe de familie. Uşor de înţeles, aşadar, de ce pianistul visează să împlinească dorinţa cea mare a mentorului său, de a înfiinţa în Oradea un muzeu al muzicii. 

"Bunicul a vorbit cu episcopul Tempfli, care a fost de-acord să facă muzeul în Palatul Baroc, după reabilitare, dar între timp au murit amândoi. Acum, am identificat o casă perfectă, vreau să o cumpăr". Pentru achiziţie are nevoie, însă, de nu mai puţin de 500.000 euro, bani pe care Zoli intenţionează să-i strângă din cântat. Zile la rând! 

Între 30 noiembrie şi 5 decembrie, pianistul vrea să doboare recordul mondial al celui mai lung maraton de cântat la pian. În sala festivă a Universităţii Partium, vrea să performeze 130 de ore, mai mult decât recordul actual, deţinut de indianul Mrityunjay Sharma, care a cântat 127 de ore, 8 minute şi 38 de secunde, fără întrerupere.

Repertoriu bogat

Concertul-maraton va fi deschis publicului, iar printre altele Zoli va interpreta toate sonatele lui Mozart, ceva ce niciun pianist român n-a mai făcut-o. N-are emoţii privind repertoriul, deoarece artistul cu memorie fotografică ştie cânta peste o mie de piese.

De altfel, şi perioada maratonului a fost anume aleasă, pe 5 decembrie urmând să se împlinească 230 de ani de la moartea lui Mozart. "Vom începe pe 30 noiembrie, marţi, la ora 8 şi vom termina sâmbătă, la ora 23. La fiecare oră, primesc cinci minute pauză, pe care ori le folosesc, ori le acumulez. Între piese, am 30 de secunde la dispoziţie, pe care tot aşa, pot să le acumulez dacă vreau", explică artistul. 

Planul lui este ca vreme de 38 de ore să nu se oprească deloc din cântat, astfel încât să adune timpi mai lungi pentru somn.

Simulare reuşită

În casa lui din Biharia, Zoli a făcut deja o simulare, cântând după regulile Cărţii Recordurilor timp de patru zile şi patru nopţi, şi este convins că va reuşi să doboare recordul, mai ales că de peste patru ani şi jumătate se antrenează pentru asta. 

Din pricina pandemiei de Covid-19, maratonul nu va fi supravegheat de un arbitru Guinness World Records, cum se obişnuieşte. În schimb, evenimentul va fi filmat non-stop, cu patru camere, imaginile urmând să fie vizionate ulterior de oficiali. 

Dacă va deveni artistul care a cântat 130 de ore, orădeanul va fi mai cunoscut la nivel mondial şi, astfel, va fi mai bine plătit şi, deci, va putea economisi mai mulţi bani pentru muzeul muzicii. În acelaşi timp, speră că faima lui va atrage sponsori pentru viitoarea instituţie de cultură din Oradea. "Oricine doreşte să mă sprijine, pentru doborârea recordului sau înfiinţarea muzeului, este binevenit", spune el. 

Indiferent de câţi parteneri va găsi, Zoltán este hotărât să ducă planurile la îndeplinire. Pentru oraşul lui şi pentru familia lui...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON