URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 26 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cel mai tânăr cartier mamut al orașului este Nufărul. În perioada în care țăranii veneau la fabricile din Oradea să se odihnească, astfel că la coasă ajungeau gata osteniți, partidul comunist a decis să-i stabilizeze, și uite așa s-a născut cartierul Nufărul.
Zic şi eu
Adrian Cris
Condiţia minimă a comunicării este să existe un mesaj (un conţinut), un emiţător (care îl transmite) şi un receptor (care îl primeşte). Partidul care pune mai presus de orice "comunicarea" (cuvânt prin care, de fapt, înţelege propagandă şi atât) ignoră însă tocmai condiţia ei elementară: receptarea şi procesarea mesajului.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Muşcătura multor specii de păianjeni produc iritaţie locală, iar unele specii pot produce intoxicaţii mortale. În SUA există 2 specii de păianjeni importante din punct de vedere medical: văduva neagră şi păianjenul singuratic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
15 Octombrie 2010, 10:43

Şi-au împlinit visul: Iurie Darie şi Anca Pandrea vor juca într-un film sexy

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotografiile nud pe care le-au realizat Anca Pandrea şi Iurie Darie i-au adus în centrul atenţiei mai multor regizori de peste hotare. Cuplul de actori a fost contactat de un producător din Cehia în vederea realizării unui film sexy.

"Am fost de acord, în principiu. Va trebui să vedem mai întâi scenariul. Săptămâna viitoare ne vom întâlni cu reprezentantul din Cehia. Nu este vorba despre un film porno, ci despre unul sexy, destul de decent. Pentru aceasta vom avea, normal, şi un onorariu", a declarat Anca Pandrea pentru Libertatea.

La începutul săptămânii, românii au fost şocaţi de fotografiile porno pe care Iurie Darie, în vârstă de 81 de ani, şi soţia sa Anca Pandrea, de 64 de ani, le-au făcut publice. Odată cu imaginile, cei doi au dezvăluit că vor să joace într-un film porno.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Nuntă cu motoarele turate la Sântandrei (FOTO / VIDEO)
  • Adio, Champions League! Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au pierdut și meciul de acasă cu campioana Finlandei (FOTO)
  • Ziua internaţională a surzilor, sărbătorită printr-un marş cu mănuşi albe prin centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Sărbătoarea Recoltei: Ce bunătăţi sunt în Cetatea Oradea şi de ce a plecat un floricultor bihorean supărat acasă (FOTO)
  • Victorie la debut de nou sezon pentru echipa de handbal a CSM Oradea: 33-32 cu HC Szejke Odorhei (FOTO)
  • 'Puncte de vedere': În Cetatea Oradea a fost vernisată o expoziţie de imagini 3D din timpul Primului Război Mondial (FOTO)
  • 'Portretele Unirii' își așteaptă vizitatorii în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO)
  • Deţinuţii din mai multe judeţe s-au întrecut la fotbal: Orădenii, pe locul II (FOTO / VIDEO)
  • Se toarnă fundaţia! Au început construcţia podului din strada Universităţii (FOTO)
  • Lucrările s-au terminat, ambuteiajele continuă! Trecerea de nivel cu calea ferată din strada Uzinelor a fost modernizată degeaba (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON