URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Iulie 2023, 10:50

La tine-n casă, toată lumea e „acasă”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ce-i aduce pe cei dragi în vizită la tine? Să fie oare compania ta? Discuțiile de la masă? Priveliștea de la balcon? Poate. Dar, câteodată, e vorba doar de casa ta echipată complet și modern. Vorba aia: când la tine-i bine, toată lumea vine!

Când e dotată, așteaptă-te să fie vizitată. Casa.

Pentru unii, confortul de acasă e un pat încadrat de două noptiere cu fața spre un șifonier încăpător. Pentru alții, e un pat fără tăblie, somieră sau picioare. O saltea. Lejer, pe minimalism. Însă, confortul mai arată și așa: un aparat de aer condiționat plasat în cel mai înalt punct al casei – regele confortului termic vara; un boiler instant în baie – că-i belea să ai apă caldă la orice oră din zi și din noapte; centrală termică – ca să-ți fie bine de la toamnă încolo; purificator de aer – să mai cureți din energiile din casă. Dacă tot vorbim de energiile din casă, o să se tot adune, mai ales că cei mai buni evaluatori ai confortului din casa ta sunt vecinii, rudele și prietenii.

Orice achiziție nouă apare la tine în casă, trebuie să se instaleze și o rudă care să o aprecieze îndeaproape. Dacă nu reușește să-i servească pe toți ai tăi, nu e suficient de bună, nu? Și cine nu se simte fericit atunci când primește și validarea altora?

Disconfort de la prea mult confort?

Confortul unește, chiar dacă pentru tine poate deveni un pic inconfortabil. Oricât de ospitalieri apărem în ochii străinilor, când rudele stau peste noapte fără să te fi anunțat, îți pălește zâmbetul de altădată.

Ba un văr amețit de aburii apei calde își face duș la tine-n baie, ba mama soacră vine să-și mai relaxeze încheieturile pentru un mega proiect de croșetat la șemineul tău. Sau copiii vecinei, care acum se joacă pe parchetul fără covor, pentru că noua ta centrală termică nu stă degeaba. Să mai spunem că același văr, care s-a bucurat de apa caldă de la duș, acum parcă ar avea nevoie de un suflu proaspăt de răcoare? Nicio problemă! Că doar ți-ai luat și un aparat nou de aer condiționat. Și așa, l-ai rezolvat și pe văru’.

Adună-ți familia în jurul confortului de la Electrica Furnizare

Soluțiile pentru casa ta de la Electrica Furnizare îți oferă plajă largă de confort care să-i aducă pe cei dragi la tine acasă. Descoperă noile game 2023 la aparate de aer condiționat, purificatoare de aer, boilere, centrale termice, echipamente de încălzire, soluții fotovoltaice și pompe de căldură.

Dacă tot ții morțiș să ai casa plină, beneficiile la achiziție sunt și ele de luat în calcul: plata în 12, 24 sau 36 de tranșe egale, livrarea, transportul și montajul sunt gratuite, iar garanția are valabilitate între 2 și 5 ani, în funcție de produsul ales. Găsești oferte de la branduri cunoscute și apreciate în toate casele. Și dacă ai întrebări, primești toate răspunsurile la telefon, când ești sunat de consultanții de vânzări. Comandă online echipamente pentru casa ta de pe electricafurnizare.ro!

Veri, mătuși, cumetri sau vecini care să se bucure de ele, sigur ai tu!

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON