URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 August 2023, 12:59

La 1 august intră în vigoare plafonarea preţurilor la alimente. Ce produse ar trebui să se ieftinească în magazine

La 1 august intră în vigoare plafonarea preţurilor la alimente. Ce produse ar trebui să se ieftinească în magazine Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La 1 august intră în vigoare Ordonanța de Urgență privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la produsele agricole și alimentare. Iar potrivit acesteia, 14 grupe de produse de bază vor fi mai ieftine la raft.

Ordonanța, care are caracter temporar, a fost adoptată pe 30 iunie de Guvern, intrând în vigoare marți și fiind valabilă pentru o perioadă de 3 luni.

Actul prevede o listă cu alimentele care vor beneficia de reducerea cotelor de adaos comercial, discutate şi agreate cu toate părţile implicate în producţia şi comerţul cu alimente.

„Prin măsura cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor, se limitează adaosurile comerciale practicate în mod specific asupra produselor prevăzute în anexă, după cum urmează:

a) cota de adaos comercial practicată de procesator poate fi de maxiumum 20%, față de costul de producție al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe și indirecte;

b) cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanț, poate fi de maximum 5%, față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile operaționale;

c) cota de adaos comercial practicată de comerciant la vânzarea cu amănuntul și cash&carry poate fi de maximum 20%, față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și risturnele, prevăzute în art.3 pct. 6 din Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

(2) Procedura de formare a prețului la raft pentru produsele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență trebuie să fie unitară atât pentru produsele marcă privată ale producătorilor cât și pentru produsele marcă proprie ale comerciantului”, se arată în textul actului normativ, publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Lista de produse agricole și alimentare care se ieftinesc de la 1 august, conform OUG:

1. Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități
2. Lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%
3. Brânză telemea din lapte de vacă vrac
4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
5. Făină albă de grâu ”000” 1 Kg
6. Mălai 1 kg
7. Ouă de găină calibrul M 10 buc.
8. Ulei de floarea-soarelui 1L
9. Carne proaspătă pui*
10. Carne proaspătă porc**
11. Legume proaspete vrac***
12. Fructe proaspete vrac****
13. Cartofi proaspeți albi vrac
14. Zahăr alb tos 1 Kg

* Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi pui, varianta standard

** Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os și fără os, spată de porc

***Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei kapia

**** Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă

Comercianții care nu respectă aceste dispoziții riscă amenzi de la 100.000 lei la 2.000.000 lei.

De altfel, potrivit presei centrale, Consiliul Concurenței a anunțat deja că va face mai multe controale în teren pentru a verifica modul în care magazinele respectă noile reglementări.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON