URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 05 DECEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În mandatul care acum se sfârșește, cel mai bine reprezentată categorie de oameni ai muncii în Parlament a fost cea a pușcăriașilor. Ieșiți la vot, ca să nu mai trebuiască să mergem cu copiii și nepoții în frig la proteste, numai pentru că niște lepădături, în virtutea mandatelor de parlamentari, cred că pot face ce vor cu țara asta! Cei care au ceva de spus să vină la vot sau să tacă pe veci, că regretele târzii nu-s de niciun folos.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Zilele trecute am vorbit cu surse din Consiliul Judeţean şi de la una dintre instituţiile subordonate unde personalul va fi înjumătăţit. În aparatul propriu al CJ Bihor, concursurile pentru ocuparea posturilor rămase s-au desfăşurat săptămâna trecută, deocamdată fără să conteste nimeni corectitudinea lor. Dar, dacă ar fi să acuze cineva ceva, ar putea fi chiar noua conducere. O funcţionară a fost prinsă copiind (ceea ce şefii CJ nu au anunţat, şi rău au făcut!), deşi bibliografia de concurs n-a conţinut noţiuni de astrofizică, ci doar normele legale ce reglementează administraţia judeţeană.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Ieşirile publice recente ale arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, sunt nişte consecinţe fireşti ale slăbiciunii Statului Român şi a instituţiilor sale în faţa Bisericii Omniprezente Române Cum bine ştim, în România nu se câştigă alegeri fără ajutorul făţiş (şi complet ilegal) al popii din sat, aşa că, odată ajunşi la putere, politicienii tac şi le înghit prelaţilor derapajele, lăsându-i să se transforme în monştri mai presus de orice...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pentru candidații cărui partid intenționați să votați duminică, 6 decembrie, la alegerile parlamentare?














De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Apropierea alegerilor parlamentare impune cunoaşterea rolului şi modului de funcţionare al Parlamentului, precum şi a statutului parlamentarilor ca reprezentanţi ai cetăţenilor. Potrivit Constituţiei, organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gripa este o boală respiratorie acută determinată de infecţia cu virusuri gripale. Boala afectează căile respiratorii superioare şi/sau inferioare şi este frecvent însoţită de febră, cefalee, dureri musculare şi astenie. Virusurile gripale aparţin familiei Orthomixoviridae, existând 2 genuri, unul care cuprinde virusurile gripale A şi B şi altul care cuprinde virusul gripal C.
28 Ianuarie 2010, 13:09

Jurnal de partid

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Marţea trecută, la o zi după ce liberalul Radu Ţîrle de la Consiliul Judeţean s-a întâlnit cu nişte oameni de afaceri coreeni interesaţi să investească nişte euroi prin Bihor, în Jurnalul de dimineaţă, organul neoficial al PDL-ului local, a apărut o ştire cum că, de fapt, oficialul care îi primise pe asiatici era prefectul Gavrilă Ghilea.

Ba, mai mult, până şi vorbele spuse de Ţîrle au fost puse, cu ghilimele, în gura PDL-istului. Fapt ce l-a făcut a doua zi pe purtătorul de cuvânt al CJ, Mircea Jacan, de formaţie ziarist, să trimită un e-mail prin care semnala acest "fapt fără precedent în presa bihoreană". Noroc cu Jacan, că altfel şi premiera JDD rămânea anonimă. La câţi cititori are gazeta de partid...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0226 RON
  • 1 EUR = 4.8736 RON
  • 1 HUF = 0.0136 RON