URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Februarie 2011, 09:23

Jurnal de Bihorel

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni

Tanti Zoe pensionara, fericită. "De multă vreme aşteptam să se scumpească gigacaloria". "Adică să moară şi capra vecinului?". "Nu fi naiv! La ce sărăcie e în ţară, nu mai există vecin să aibă capră, decât dacă face parte din Guvern". "Şi atunci de unde atâta bucurie?". "Gigacaloria scumpă înseamnă căldură mai puţină, adică frig mai mult. Numai bine mă obişnuiesc pentru ziua când voi rămâne rece".

Marţi

La Universitate e criză mare de profesori. "Conform noii legi a educaţiei, cei peste 65 de ani ies din sistemul universitar. Din cauza asta vor apărea foarte multe goluri în organigrama noastră", s-a plâns rectorul. "Poate se mai întinereşte corpul profesoral". "Nu asta e rezolvarea. Că nu poţi astupa găurile cu nulităţi".

12-Secosan_jurnal_1.jpgMiercuri

Şeful de la Protecţia Consumatorilor de Etnobotanice, eliberat cu puţin înainte de termen. "Bine ai revenit. Cum de ţi-au dat drumul?". "Păi ce, e după ei? Abia aşteptau să scape de mine. Pe arest sunt multe nereguli. Prizele nu-s inscripţionate cu textul: Atenţie, 220V!  Nu au pahare de unică folosinţă. Gratiile sunt ruginite. Paturile au saltele găurite. Arestul nu merită mai mult de două stele".

Joi

Vio către Ghiusi. "Hai să-ţi dau de băut de Dragobete, că mi-eşti tare drag". "Ce nume aţi găsit şi voi pentru sărbătoarea iubirii!". "Păi acest nume are un tâlc. E un cuvânt compus din termenii Dragoste şi bete". "Adică femeile sunt bete de dragoste?". "Nu toate. Unele-s bete doar de la băutură".

Vineri

Peneliştii, pesediştii şi conservatorii locali au bătut palma. Discursuri mobilizatoare, promisiuni, şampanie, pişcoturi, cocioane... Unul dintre lideri remarca: "Noi facem ca englezii care s-au înţeles cu ruşii să-i bată pe nemţi. Ce zici, nu-i aşa că are logică?". "Pe mine nu mă interesează logica voastră. Eu ştiu că şi atunci când englezii au bătut palma cu ruşii, românii, săracii, tot în rahat au căzut".

Sâmbătă

Congresul UDMR s-a ţinut la noi. Iniţial am crezut că Laci baci dă de băut că a divorţat de nevastă şi se poate afişa cu amanta. În faţa sălii unde se ţineau lucrările, un angajat de la spaţii verzi îmbrăca pomii în tablă zincată. "Protejezi copacii de frig?". "Nu, dar am auzit că la Congres participă şi Kerestoy, supranumit Drujba lui Dumnezeu. Ăsta în pauza mare e în stare să lase parcul fără vegetaţie".

Duminică

A venit primăvara, au apărut mărţişoarele. Numai că nu se văd sub stratul de juma' de metru de zăpadă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON