URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Septembrie 2010, 08:26

Jurnal de Bihorel

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni

Vio nervos pe cei de la HoţBank. "Mă, Ghiusi, io în banca aia nu mai intru decât cu cagula pe faţă". "Te-au pus să renegociezi contractul de împrumut?". "Da, da' ei credeau că s-a întâlnit hoţu cu prostu". "S-a lăsat cu scandal?". "Nu chiar. Ba chiar i-am invitat la un cocteil. Molotov. Că le dau foc, mama lor de escroci!".

Marţi

Ca să arătăm că suntem oraş multicultural, fiecare minoritate a ieşit pe Corso să-şi arate obiceiurile. Nemţii ne-au dat ştrudel, ungurii bogracs, bulgarii castraveţi, evreii coniac Carmel, iar ţiganii - ca de obicei - bătăi de cap. Bulibaşa m-a lămurit: "Puteţi să-i mulţumiţi lu' piticania de Sarcozău, că dacă nu ne băga el afară din Franţa canci expoziţie cu noi acilea".

12 Antal_jurnal.jpgMiercuri

Rectorul, fericit că a găsit reţeta succesului: "Am dat afară 45 de profesori de la Medicină". "Din motive financiare?". "Nu tocmai. Mai degrabă profesionale". "Reducerile vor continua?". "Precis. Prefer ca studenţii din anul III să le predea celor din anul I decât să mai las panaramele de profi să strice de cap copiii".

Joi

Speologii au atras atenţia că se face comerţ cu oase de urs la Chişcău. Tanti Zoe, nedumerită: "Ce e rău, maică, să cumperi un os de urs? Mai pui ceva legume şi-i gata ciorbiţa, că pe foamea asta n-ai altă variantă". "Aţi mâncat supă de urs?". "Şi încă câtă... Cred că deja pot intra liniştită în Ordinul Ursulinelor, că şi aşa-s tare evlavioasă".

Vineri

Nae de la Poliţia de Frontieră e din nou pe cai mari. "Am văzut că ţi-ai terminat viloiul de neam prost". "De neam deştept. Am găsit iarăşi cum să fac bani conform metodei ciuciu banana". "Asta cum e?". "Păi, e vorba despre traficul cu fructe. La stat dăm taxe ciuciu, iar în schimb bananele ajung la pieţari".

Sâmbătă

Am vrut cu orice preţ să văd cum arată un om, nu fericit, ci Prea Fericit, în ţara asta. Din păcate n-am ajuns până la patriarh. Un cordon de tineri preoţi m-a împiedicat, unul chiar m-a muşcat de mână. "Ce apucături sunt astea? Doream doar să-i pup mâna". "Tu n-ai auzit că până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii?"

Duminică

Spaţiile dintre blocuri au fost date spre îngrijire Asociaţiilor de Proprietari. Vino, mamă, să mă vezi, cum lucrez la spaţii verzi...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON