Cu o datorie de 1.800 de miliarde de euro, Italia riscă să intre în colaps economic dacă nu implementează rapid măsuri de austeritate. Situaţia din Italia a depreciat toate monedele din regiune, cursul euro urcând la 4,29 lei.
Cancelarul german Angela Merkel a făcut apel la autorităţile italiene să ia rapid măsuri pentru a preveni un dezastru. "Italia trebuie să transmită un semnal clar, prin aprobarea unui buget care să ţină cont de nevoia de cumpătare şi consolidare", a spus Merkel.
Italia a intrat pe lista neagră a investitorilor, având datorii uriaşe, iar afaceriştii se tem că ţara va fi următoarea victimă a crizei care macină Europa de mai bine de un an.
Şocul de pe piaţa financiară internaţională a determinat deprecierea leului, cursul euro urcând la 4,29 lei. Acesta este cel mai mare curs din 2011.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.