Celebra Inna, pe numele real Elena Alexandra Apostoleanu, a stabilit un record pe YouTube: artista a depăşit 2 miliarde de vizualizări pe propriul canal, în vreme ce în total pe YouTube (adică şi pe alte canale), se apropie de 3 miliarde de vizualizări.
Astfel, scrie mediafax.ro, Inna a depăşit artişti precum Wisin, Akon, Sean Paul, Madonna, Lana del Rey, Kanye West, Lil Wayne, Justin Timberlake, Mariah Carey, will.i.am.
De curând, artista a ajuns la 3 milioane de abonaţi pe propriul ei canal de YouTube, devansând din nou artişti precum Madonna, Robbie Williams sau Rita Ora.
"Nu pot decât să fiu fericită pentru că muzica îmi este apreciată, că fanii urmăresc videoclipurile mele şi că îmi ascultă piesele. Le mulţumesc şi nu pot decât să îi asigur că urmează şi mai multă muzică", a spus Inna, despre performanţa ei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.