URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Februarie 2013, 09:33

Împăcare pe budă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Elevii români ai Colegiului Mihai Eminescu care învaţă în imobilul din strada Stânişoarei, împărţit cu şcolarii maghiari de la Gimnaziul Szacsvay Imre, nu mai trebuie să se teamă când merg la toaletă că pot intra într-un WC greşit.

După ce BIHOREANUL a dezvăluit că directoarea de la Szacsvay, Pasztor Gabriella, i-a poruncit femeii de serviciu să cureţe doar toaleta folosită de elevii maghiari, iar educatoarei acestora să nu permită accesul niciunui copil român, Inspectoratul Şcolar a găsit în fine o soluţie pentru ca folosirea budei să nu mai fie condiţionată de apartenenţa etnică.

Concret, Inspectoratul a decis ca în clădirea de pe Stânişoarei să lucreze o singură femeie de serviciu, cea de la Eminescu, care să cureţe toate toaletele, indiferent de "naţionalitate", în timp ce un angajat de la Szavcvay se va îngriji de centrala termică a imobilului, care nu e racordat la reţeaua centralizată a oraşului. Numai să nu se decidă şi acesta să facă foc doar pentru "ai lui"!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
hehe
Pacat ca toata smecheria asta e mai mult inventata de acest ziar. Minciuni pentru mincsinosi... :))))
Postat 26 Februarie 2013, 20:40 de zzz
love
Datorita politicienilor maghiari & romani am ajuns in aceasta situatie...de ce copii sunt impartiti inca de mici in 2 tabere??? Romani vs maghiari...este o tampenie ce se intampla...chiar va pasa numai de prostiile politicienesti???
Postat 26 Februarie 2013, 15:15 de love
„lasati orice speranta...”
Daca speri ca dl Negrean sa fie corect trebuie sa ai rabdare ! Muuulta rabdare ! Pana cand ? Muuult! Oricum nu in viata asta . ...daca nu e si fudul.
Postat 26 Februarie 2013, 14:54 de romeo
cenzura
Dar situatia de la Gojdu cum ati rezolvat-o d-le Negrean.Situatia cu fiul d-voastra.De vina sunt cei din jur nu fiul d-voastra,asa e? Nu mai puneti batista pe tambal ca nu tine....RUSINE.....
Postat 26 Februarie 2013, 09:54 de elev
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON