URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fosta a doua armată a țării, CFR-ul, a ajuns într-o stare jalnică. Firma e cu datorii uriașe la bugetul de stat, dar managerii prosperă și primesc bonusuri de performanță. Salariile s-au mărit simțitor la toate nivelurile, la fel cum a crescut și stratul de jeg pe garnituri. Locomotivele se aprind pe traseu, dar și pălinca în mecanicii de locomotive. Nașii se uită urât la tine dacă faci imprudența să cumperi bilet, iar întârzierile sunt atât de mari încât instituția pare că nu a ieșit din Evul Mediu...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Februarie 2024, 19:35

Iarna se întoarce: Meteorologii au publicat prognoza pentru perioada 5-18 februarie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat luni prognoza pe regiuni pentru următoarele două săptămâni. După o perioadă cu temperaturi ridicate, demne de primăvară, spre mijlocul lunii vremea se va răci treptat.

Potrivit estimării pentru 5-18 februarie, în prima săptămână vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar, de săptămâna următoare, se va răci treptat.

Concret, în Crișana, regiune din care face parte și județul Bihor, în intervalul 5-12 februarie, valorile medii ale maximelor se vor încadra între 12 și 17 grade, iar cele ale minimelor între 4 și 7 grade.

„Ulterior zilei de 12 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire, urmând astfel ca până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, să se înregistreze medii ale maximelor de 3...4 grade și ale minimelor în jurul a -4 grade.

Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în primele două zile ale intervalului, apoi din nou începând cu data de 12 februarie”, arată ANM.

Vezi mai jos estimarea meteo publicată de ANM, valabilă pentru toate regiunile!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5156 RON
  • 1 EUR = 4.9742 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON