URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
28 Septembrie 2023, 10:20

Festival de terapii alternative, inclusiv reflexoterapie, acupunctură și cristaloterapie, în Oradea

Festival de terapii alternative, inclusiv reflexoterapie, acupunctură și cristaloterapie, în Oradea (Sursa foto: Facebook - Equilibrum Fest)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 50 de expozanți din domenii precum apicultură, astrologie, numerologie ori reflexoterapie vor fi prezenți în perioada 6 - 8 octombrie la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea la evenimentul denumit Equilibrum Fest.

Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, acesta va fi un festival complex dedicat terapiilor alternative și stilului de viață sănătos.

„Scopul evenimentului este de a crește gradul de informare a publicului larg asupra acestui vast domeniu al terapiilor alternative. Partea educativă va fi acoperită prin conferințe, iar la standuri publicul va avea parte de sedințe demonstrative”, se arată în comunicat.

Equilibrum Fest va aduna peste 50 de expozanți și conferențiari internaționali în domenii precum apicultură, astrologie, ayurveda, acupunctură, chiropractică, citirea genelor, cristaloterapie, homeopatie, numerologie, reflexoterapie, terapie acces bars și altele.

Pentru cei care doresc să simtă pe propria piele beneficiile terapiilor alternative, organizatorii pun la dispoziție posibilitatea de a testa diverse metode și produse cosmetice prezentate în cadrul târgului. La standuri, curioșii vor avea posibilitatea de a discuta direct cu specialiști în domeniu.

Equilibrum Fest, al cărui motto este „Sănătos îți stă mai bine”, va fi deschis din 6 până în 8 octombrie între orele 10 - 20, la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea. Programul complet va fi publicat în următoarele zile pe pagina de Facebook a festivalului.

Accesul se va face pe bază de bilete, care vor putea fi cumpărate la prețul de 15 lei / zi la fața locului, iar abonamentele pe toate cele trei zile, la prețul de 30 de lei, pot fi cumpărate online, de pe platforma iabilet.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Cumperi bilet ...
... ca să participi la un eveniment de promovare. Practic, ca să plătești publicitatea unora sau altora. Au luat modelul de șmecherie de la cardurile lui Simion, de la AUR.
Postat 29 Septembrie 2023, 09:05 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON