URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 13 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 August 2018, 17:57

Femeia-jandarm rănită în violenţele din Capitală nu va rămâne cu sechele: "starea ei este foarte bună"

Femeia-jandarm rănită în violenţele din Capitală nu va rămâne cu sechele: 'starea ei este foarte bună' Sursa foto: Mediafax.ro / Andreea Alexandru
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul de interne Carmen Dan i-a vizitat, sâmbătă, la spital, pe jandarmii răniţi în ciocnirile cu manifestanţii la protestele de vineri din Piaţa Victoriei. După ce anterior colegii jandarmi au spus despre femeie că are o posibilă fractură de coloană cervicală şi s-ar putea să rămâne paralizată, Carmen Dan le-a spus jurnaliştilor că femeia-jandarm lovită de huligani e într-o stare "foarte bună".

HotNews.ro scrie că ministrul le-a spus jurnaliştilor că a ţinut să vină să îi vadă pe cei trei jandarmi internaţi la Spitalul Floreasca, precizând că toţi "sunt bine".

"Am dorit să stau eu de vorbă, personal, cu cei trei colegi: cu Ştefania, Cristi şi Marius. Veştile sunt îmbucurătoare: băieţii se vor externa mâine, Stefania este puternică, încrezătoare şi este bine, nu sunt în momentul acesta motive de îngrijorare. Are foarte multe contuzii, multiple traumatisme, dar, repet, starea ei este foarte bună. A vorbit în această dimineaţă şi cu un psiholog, ceea ce mă bucură", a spus Carmen Dan.

Ea a adăugat că, în urma discuţiilor cu cei trei jandarmi, a identificat la toţi "sentimentul datoriei îndeplinite".

Anterior, şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a fost în vizită la răniţii de la Floreasca, şi a anunţat că femeia-jandarm este "foarte bine" şi că nu a avut coloana fracturată aşa cum s-a vehiculat. "Are un hematom aici (indică zona cefei - n.r.). Este foarte bine fizic, mă aşteptam la cu totul şi cu totul altceva. Nu este la terapie intensivă (...) Nu, nu are coloana ruptă", a spus Pintea.

Declaraţiile au venit după ce reprezentanţii Jandarmeriei au transmis că femeia jandarm "a fost internată cu fractură la coloana cervicală. Mai mult, sâmbătă dimineaţă, Marius Militaru, şef Serviciu Comunicare Jandarmeria Română, le-a spus jurnaliştilor, în conferinţă de presă, că jandarmeriţa "s-ar putea să rămână paralizată pe viaţă".

"Am văzut multe titluri care insinuau că jandarmii şi-au abandonat colegii. Nimic mai fals. Ce s-a întâmplat cu exactitate la acel moment va rezulta în urma verificărilor pe care noi le facem de fiecare dată în urma unor misiuni de amploare. Jandarmii nu-şi abandonează camarazii şi sunt dispuşi să-şi sacrifice viaţa, au demonstrat-o în nenumărate rânduri în teatrele de operaţii. Dincolo de intervenţiile dificile de aseară, de departe, cea mai dificilă intervenţie a fost să explicăm părinţilor colegei noastre că fata lor s-ar putea să rămână paralizată pe viaţă", a spus locotenent colonel Marius Militaru, potrivit agenției de știri Mediafax.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Boacter
M**E ILIESCU, si partidul lui. La MINERIADE ce au făcut jandarmii și forțele de ordine ????
Postat 12 August 2018, 01:13 de Sandu1206
?
@Sandu1206: Tu invers?
Postat 11 August 2018, 21:10 de soricel
Sandu
Devii penibil cu politica. E vorba despre lucruri elementare care nu se fac, daca ai minimum de ratiune
Postat 11 August 2018, 20:52 de User anonimizat
Soricel
Tu ii urăști pe toți care sunt împotriva Psd-ului ??
Postat 11 August 2018, 18:55 de Sandu1206
ȘTEFANIA
Doamne-ajută! Nu te vor doborî diasporenii! M..Ie diaspora! Cică e cool...cool să fie!
Postat 11 August 2018, 18:21 de soricel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON