URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Aprilie 2010, 14:46

Expoziţii fără ştaif fac Oradea de râs

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Deco Mobila şi Deco Flora, găzduite între 22-25 aprilie de ERA Shopping Park, sunt numele ultimelor două expoziţii cu pretenţii de târg care, alăturându-se aşa-zisului Târg de turism Top Travel de la Sala Sporturilor, au încheiat seria eşecurilor din week-end.

Evenimentul a fost prezentat de organizatori - firma Proimage din Cluj şi ERA Shopping Park - ca având loc «într-un pavilion expozițional special amenajat», clienţii urmând să beneficieze de «multe surprize și oferte de nerefuzat».

Surprize, într-adevăr, au fost. «Pavilionul expoziţional» s-a dovedit a fi un banal cort de pânză, amplasat în parcarea centrului comercial, în interiorul căruia şi-au expus obiecte de mobilier - extrem de scumpe, deci chiar «de refuzat» - expozanţi ce puteau fi număraţi pe degetele celor două mâini.

În interiorul aceluiaşi cort, deşi prezentată ca o adevărată Horeca Mall, «expoziţia de mobilier pentru industria hotelieră» s-a dovedit a fi un colţ de mărimea unei bucătării de bloc, dotat sumar cu scule pe care, de parcă atmosfera nu era suficient de «pitorească», mai sfârâiau şi nişte grătare, ca la picnic.

În vecinătatea cortului, în «pavilionul expoziţional» natural al parcării, s-a produs cea de a doua expoziţie cu pretenţie de târg, Deco Flora. «Plantele de grădină, piatra ornamentală, mobilierul de grădină, pavajele, florile, echipamentele de grădinărit, piscinele sau echipamentele pentru realizarea de iazuri sunt, luate ca ansamblu, ingredientele care trebuie să îi convingă pe orădeni că la Deco Flora vor găsi tot ceea ce au nevoie pentru înfrumusețarea spațiului lor natural", spunea comunicatul oficial.

În realitate, vizitatorii nu au putut găsi decât oferta - variată, ce-i drept - a două firme orădene ce vând plante şi flori. În rest, un amalgam pestriţ compus din câteva piscine, de diverse mărimi, construcţii de lemn pentru odihnă şi... mobilier rustic, "aterizat", nu se ştie de ce, pe platoul ERA Shopping Park.

Concluzia este tristă: puse în scenă de nepricepuţi, improvizate în spaţii penibile, fără a avea grija varietăţii de produse şi cea a preţurilor atractive, insuficient promovate în rândul publicului, noile talciocuri cu pretenţie de târg nu fac decât să urăţească faţa şi aşa provincială a unui oraş ce se vrea european.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
da
Oradea nu merita mai mult...
Postat 27 Aprilie 2010, 20:48 de da
JENANT
Jenante, intr-adevar, atat participarea cat si prezentarea firmelor la cele 2 "expozitii"
Postat 27 Aprilie 2010, 11:35 de Maria
tralalaaaaaaa
a, domnu' abrudan, dara cum sa faceti asa ceva?sa anulati comentariile cetitorilor?va afecteaza cumva comentariile anonime???adevarul e dureros, chiar si pt un om cu coloana vertebrala de consistenta unei moluste???noroc ca aveti doar cate 100 de cititori pe articol ca altfel ar fi fost bai mare.nu e ciudat cum aveti mai multe vizualizari pe articolele semnate "elena marinescu" decat pe alea semnate cu pseudonimul "adi cris"?jenant! .lasa, dom'le, nu mai spunem cetitorilor cum ati primit casa de la don felipe pt serviciile deosebite prestate!nu mai spunem si de altele ca vad ca scoateti comentariile. halal jurnalistica! aferim! hai, la mai mare! mult strugurel si triferment pentru pupaturile in partile dorsale moi ale unora si altora :))))
Postat 26 Aprilie 2010, 19:37 de gonoree de balzac
expozitii de rahat
doua trei dulapuri, si alea la pret de mobila de sufragerie. asa e cum a scris omul in articol, nu erau decat cateva produse, si alea scumpe de mori!!
Postat 26 Aprilie 2010, 18:10 de observator
sunteti cei mai tari jurnalisti
nu ati fost luati parteneri la evenimente ? de ii muscati de fund pe toti? vai si amar de voi si de hartia vostra scrisa
Postat 26 Aprilie 2010, 15:23 de eu
mobila
si nu stiu cum se face ca de fiecare data la un expo de mobila gasesti doar canapele si 2-3 dulapuri
Postat 26 Aprilie 2010, 15:05 de uskatu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON